Un interviu cu dr. Simona Carniciu, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice.
MEDICA: sunt îndulcitorii hipocalorici o soluţie recomandată pentru suplinirea gustului dulce?
Dr. Simona Carniciu: Îndulcitorii hipocalorici, ca aspartamul, sucraloza, ştevia etc. sunt binecunoscuţi în multe produse alimentare, înlocuind zahărul adăugat, fapt ce duce la o scădere a aportului caloric total. Aceste substanţe au avantajul că sunt folosite în cantităţi foarte mici, datorită capacităţii lor mari de îndulcire: de exemplu, aspartamul îndulceşte de 200 de ori mai puternic decât zahărul, sucraloza de 600 de ori, acesulfamul de potasiu de 200 ori, alitamul de 2000 de ori, iar ştevia (produs natural) de 40-300 de ori.
Îndulcitorii enumeraţi mai sus mai prezintă un avantaj: pot fi folosiţi în condiţii de siguranţă de către pacienţii diabetici, indicele lor glicemic fiind foarte scăzut, sau chiar nul. Indicele glicemic reprezintă un indicator al puterii de creştere a glicemiei de către diverse alimente. Cu cât este mai crescut cu atât glicemia post-ingestie creşte mai mult, iar acest lucru se poate răsfrânge asupra microvascularizatiei, care poate fi afectată chiar de la vârste mici, inclusiv la pacienţi nediabetici. De aceea, este important să nu consumăm alimente cu indice glicemic foarte mare, în cantităţi importante, la o singură masă.
MEDICA: Cum putem suplini nevoia de dulce la pacienţii cu diabet zaharat sau la persoanele supraponderale?
Dr. Simona Carniciu: La pacienţii diabetici, oferirea gustului dulce, fără adaos de calorii, reprezintă un pas important în menţinerea unui stil de viaţă echilibrat şi, mai ales, în menţinerea unei calităţi optime a vieţii.
Gustul dulce este preferat atât de copii, cât şi de adulţi. Acesta trebuie gestionat cu prudenţă, pentru a evita excesul ponderal. Studiile arată ca persoanele care folosesc îndulcitori hipocalorici nu au arătat o creştere a apetitului sau a preferinţei pentru gustul dulce, dimpotrivă, se poate observa chiar o scădere a apetitului, în special în contextul adoptării unui stil de viaţă sănătos.
Zaharina, cel mai vechi îndulcitor sintetic, lasă în gură, după consum, un gust uşor amărui, ca şi în cazul alitamului, dar, la toţi îndulcitorii, datorită cantităţii mici folosite per porţie, în procesul de fabricaţie, gustul care rămâne este unul plăcut.
MEDICA: Ce riscuri pot prezenta îndulcitorii hipocalorici?
Dr. Simona Carniciu: Următorii îndulcitori hipocalorici pot prezenta anumite riscuri, cum ar fi:
Aspartamul: este contraindicat la pacienţii cu fenil-cetonurie.
Sucraloza: unele studii au arătat că administrarea ei poate amplifica creşterea glicemică în cursul testului de toleranţă orală la glucoză.
MEDICA: Înlocuirea zahărului adăugat cu îndulcitori hipocalorici, în băuturile carbogazoase, poate fi un risc sau un beneficiu?
Dr. Simona Carniciu: În ultimul deceniu, conştientizarea consumului excesiv de produse alimentare ce conţin zahăr, a dus către dezvoltarea unor noi strategii naţionale şi internaţionale, orientate către diminuarea consumului lor şi orientarea populaţiei către înlocuirea excesului de zahăr cu îndulcitori hipocalorici, artificiali sau naturali, ca ştevia. Necesitatea safisfacerii gustului dulce face companiile alimentare sa dezvolte solutii pentru a evita aportul caloric. Zahărul este folosit pentru a spori palatabilitatea alimentelor şi a băuturilor, spre exemplu: conserve, sosuri, murături, muştar, ketchup, mezeluri etc. Vă imaginaţi, dacă aceste alimente sunt consumate frecvent, cam cât de mult creşte cantitatea de zahăr ingerată, fără a conştientiza acest fapt. Mai ales că, în multe dintre acestea, nu este menţionat raportul dintre zahărul adăugat şi zaharurile conţinute deja în alimentele procesate respective.
Înlocuirea zahărului adăugat este de preferat în anumite alimente, de exemplu în băuturile carbogazoase, însă există o limitare, ca şi în alte tipuri de alimente, zahărul având rol funcţional şi acest efect nu poate fi atins prin folosirea îndulcitorilor.
Multe studii au avut în vedere siguranţa folosirii acestor îndulcitori, cât şi riscurile. Însă, toate dovezi duc la o singură concluzie: aceea că beneficiul depăşeşte riscul.
