Începe vaccinarea cadrelor didactice? Inspectoratele școlare cer liste cu profesorii care acceptă imunizarea

La fel ca în cazul medicilor care și-au exprimat opinia cu privire la acceptarea sau nu a vaccinării anti-COVID-19, se pare că se va proceda și în cazul cadrelor didactice. Reprezentanții formațiunilor sindicale din învățământ susțin că la nivelul inspectoratelor școlare județene s-au solicitat liste cu profesorii care doresc să se vaccineze.

Informația cu privire la intenția autorităților de a imuniza profesorii, respectând aceeași procedură aplicată în cazul medicilor, a fost făcută de Sorin Dragne, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, invitat în emisiunea „Medika Special” moderată de Dana Chera.

Eu acum câteva minute am primit un mesaj de la directorul meu, mesaj pe care l-au primit toți colegii din unitatea de învățământ unde eu lucrez, că până joi trebuie să dăm răspuns deja. Inspectoratul Școlar al Municipiului București înțeleg că însumează opțiunile salariaților din învățământ care sunt dispuși pentru această vaccinare. Probabil că până la sfârșitul acestei săptămâni autoritățile, prin inspectoratele școlare județene, ne vor înainta un număr mai aproape de realitate cu privire la cadrele didactice. Nu știu câți din cei care spun că se vaccinează se vor vaccina. Pentru că ceea ce lipsește este informația de calitate”, a explicat Sorin Dragne la Medika TV.

Reprezentantul FSLÎ a explicat și că în momentul de față se pune o presiune prea mare pe profesori în privința vaccinării anti-COVID-19 și că aceste aspecte ar trebui discutate într-un alt cadru.

Nu este prima oară când presiunea se pune pe cadrele didactice. De câte ori am avut o nemulțumire de salarii și amenințam cu greva, ieșeau autoritățile să ne spună că sacrificăm copiii. Nu cred că este cel mai bun mesaj de transmis că dacă nu se vaccinează profesorii nu pot veni copiii la școală, că-i îmbolnăvim, că se pierde încă un an din activitatea lor școlară. Cred că în acest moment, deși suntem oarecum în întârziere, avem nevoie de informare”, a atras atenția Sorin Dragne.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că astăzi, în ședința de Guvern, va fi adoptată o ordonanță pentru prelungirea învățământului online până pe 8 februarie, când se încheie primul semestru de școală.

„Vom avea o ordonanță de urgență prin care putem să continuăm învățământul online. Așa cum am început semestrul întâi, cu siguranță îl vom termina, online. Speranța și dorința noastră este să organizăm semestrul doi într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizate e nevoie de o schimbare la Legea 55, care dădea dreptul ministrului Educației să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în fața unei situații: <Dacă inițiem ordonanță de urgență pentru învățământul online, haideți să inițiem până în septembrie 2021>. Am refuzat acest lucru și am spus <Nu>. Îl inițiem până în data de 8 februarie. Deci cu bună știință mi-am redus dreptul de a decide peste data de 8 februarie învățământului online”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, citat de Mediafax.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea