Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman s-a umplut de fum azi-noapte, in urma unui incendiu aparut la o ghena de gunoi. Fumul a patruns prin tubulaturi si s-a raspandit rapid in tot etajul. Şaptesprezece pacienţi au fost evacuaţi de angajaţii unităţii medicale şi de pompieri, iar doi pacienţi, un medic şi un infirmier au fost transportaţi la Urgenţe cu uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.
În urma incendiului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Neamţ, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
La spital s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu patru autospeciale de stingere şi trei ambulanţe SMURD (2 EPA şi 1 TIM) şi voluntari din cadrul SVSU Roman.
Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la primul etaj al clădirii, care are parter şi un etaj.
„Doi pacienţi şi două cadre medicale (un medic şi un infirmier) au fost transportaţi la CPU Roman de către ambulanţele SMURD. Aceştia au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Şapte pacienţi au fost transportaţi la Spitalul de Psihiatrie „Sf Nicolae” Roman din municipiul Roman, iar alţi opt pacienţi au fost mutaţi în saloanele de la parterul clădirii”, a transmis ISU Neamţ.