Oamenii de știință sunt tot mai aproape în a descoperi un tratament eficient împotriva noului coronavirus. Deocamdată experimental, în laborator, aceștia au reușit să identifice o cale prin care să împiedice replicarea virusului în celulele umane.
În lupta cu pandemia, la nivelul întregii planete oamenii de știință fac eforturi pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, cercetătorii din cadrul Colegiului de Medicină Morsani din cadrul Universității South Florida, alături de cei din cadrul Colegiului de Farmacie al Universității din Arizona, au reușit să identifice compușii chimici prin care să poată fi blocată replicarea virusului care provoacă COVID-19 în interiorul unor celule umane, crescute în laborator.
Denumiți inhibitori, acești compuși au demonstrat o acțiune chimică și structurală puternică asupra unei proteine virală, pe care virusul o folosește în timpul procesului său de proliferare.
Cercetarea a fost publicată pe 15 iunie într-o revistă de specialitate din Statele Unite ale Americii. Cel mai promițător medicament care are capacitatea de a stopa replicarea SARS-CoV-2 în celulele umane este boceprevir, utilizat în momentul de față pentru tratarea hepatitei virale C. Pentru a spori eficiența acestui medicament, el a fost asociat cu un antiviral folosit în medicina veterinară. Cele două tratamente acționează asupra proteniei denumită „protează” a SARS-CoV-2, pe care virusul o folosește pentru a intra în celulele umane.
Prin inactivarea proteazei, virusul nu se mai poate replica și infecta alte celule. „Există multe medicamente care pot reprezenta un punct de plecare în combaterea COVID-19. Cu studii amănuțite și tehnologia necesară putem realiza medicamente eficiente mult mai rapid” a declarat Yu Chen, profesor în cadrul Departamentului de Medicină Moleculară a Universității South Florida, citat de news-medical.net. Profesorul Chen a fost implicat și într-o serie de studiu privind blocarea înmulțirii în organism a bacteriilor rezistente la antibiotice, precum penicilina.