Țara noastră a primit astăzi cea de-a treia tranșă de vaccinuri anti-COVID. Încă 150.150 de doze au ajuns în România. Un prim transport aerian a adus, la Aeroportul Henri Coandă din București, 40.000 de doze, care ajung în frigiderele speciale de la Institutul Cantacuzino.
Celelalte două transporturi, însumând 110.000 de doze, au ajuns la Timișoara și Cluj-Napoca.
Primele două tranșe au însumat 150.500 de doze de vaccin, iar până la această dată, potrivit informațiilor oficiale, au fost imunizate peste 41.000 de persoane, în cadrul primei etape de vaccinare, care vizează cadrele medicale și lucrătorii din instituții medico-sociale.
“Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 150.150 doze, după cum urmează:
– Centrul Regional de Distribuție București: 39.975 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 26.325 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 13.650 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Iași: 17.550 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 11.700 doze”, se arată într-un comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Până la sfârșitul lunii ianuarie, România trebuie să primească, în baza acordului cu Comisia Europeană, 600.000 de doze de vaccin anti-COVID.