Ministerul Sănătății a anunțat, în urmă cu puțin timp, că te teritoriul României au fost identificate încă 10 cazuri de infectare cu tulpina britanică a noului coronavirus. Astfel, numărul infectărilor cu noua mutație, mult mai contagioasă, ajunge la 15.
“Este vorba despre rezultatele probelor provenite din mai multe orașe ale țării, în perioada 13-21 ianuarie 2021.
Probele au fost prelucrate în laboratorul Medlife și au fost raportate în această după-amiază la INSP/CNSBT”, a transmis Ministerul Sănătății.
Cele mai multe cazuri au fost identificate la o școală din Capitală. Aici, prima diagnosticată cu infecție cu tulpina britanică a coronavirusului a fost o îngrijitoare. Ulterior, mai multe persoane cu care aceasta a intrat în contact au fost testate pozitiv.