Situații ce depășesc limitele imaginației, în spitalele din România. La Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj, o mamă internată cu copilul ei ar fi primit la cină pateu cu viermi iar la Satu Mare, pacienții din două unități medicale ar fi avut la meniu paste cu viermi.
Situația de la Cluj este verificată de Corpul de Control al preşedintelui Consiliului Judeţean care a dispus verificări după ce în spațiul public au apărut imagini surprinse în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca, Secţia Clinică de Pediatrie Nr. 1, “imagini ce indică o posibilă încălcare a normelor alimentare”.
“În acest moment, la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii se desfăşoară, în acelaşi scop, o anchetă internă. Consiliul Judeţean este în contact cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului, instituţie ce derulează, la rândul ei, un control în acest caz”, arată CJ Cluj.
Situație uluitoare și la Satu Mare unde pacienții din mai multe spitale ar fi primit, duminică, paste cu viermi, potrivit PresaSM.ro. Imaginile cu mâncare au apărut pe rețelele de socializare. „Meniul zilei la spitalul cu Boli Contagioase: macaroane cu pulpă de pui și viermișori”, este explicația care însoțește imaginile.
În fața acestei situații, managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc, a explicat că nu s-ar fi găsit decât un singur vierme, într-o „singură caserolă”, pe care nu au reușit să o verifice, deoarece a fost aruncată la gunoi iar o anchetă este în curs de desfășurare.