În sfârșit, un medicament minune împotriva Alzheimer?

Rezultatele unor studii recente dau noi speranțe lumii medicale în privința tratării Alzheimer. ’’Un anticorp dezvoltat în laboratorul Biogen poate reduce declinul cognitiv. Un rezultat sperat de 20 de ani!’’ titrează publicația franceză Le Echos, arătând că, pe 5 decembrie, Samantha Budd Haeberlein , vicepreședintele responsabil cu evoluțiile clinice din cadrul clinicii Biogen, America, a făcut senzație la Congresul anual dedicat studiilor clinice privind boala Alzheimer (CTAD). Aceasta a prezentat rezultatele a două studii aflate în etapă avansată, purtând denumirile de ’’Emerge’’ și respectiv ’’Engage’’. Ambele au urmărit testarea a 1 350 de pacienți, fiecare studiu bazându-se pe aceiași moleculă. 

ADUCANUMAB, după cum a fost denumit, este un anticorp monoclonal dezvoltat pentru a viza în mod specific una din cele două forme de leziuni care apar la nivelul creierului celor bolnavi de Alzheimer: formarea de plăci amiloide. Imaginile obținute în urma tomografiei cu emisie de pozitroni (PET) au arătat că prezența plăcilor de amiloid a fost redusă în timpul studiilor, iar declinul cognitiv al pacienților care au primit ADUCANUMAB a fost redus semnificativ în comparație cu cel al pacienților care au primit placebo.

Luc Buee, director de cercetare la Centrul Național pentru Cercetare Științifică, neurobiolog în cadrul Institutului Național Francez de Sănătate și Cercetări Medicale (INSERM) și președintele Societății de Neuroștiințe, a salutat, cu bucurie, rezultatele cercetării: ’’Este prima dată când se observă acest dublu efect. Am așteptat asta timp de 20 de ani’’.

Lesechos.fr mai scrie că cireașa de pe tort a fost faptul că anticorpul dezvoltat de Biogen a avut un impact pozitiv asupra degenerescenței neurofibrilare, fapt confirmat și de Samantha Budd Haeberlein în San Diego.

Aceste rezultate nu au apărut din senin, ci există o istorie în spatele descoperirii ADUCANUMAB. Laboratorul Biogen, împreună cu producătorul de medicamente Eisai, au lansat cele două studii în anul 2015, însă în martie 2019 au anunțat finalizarea prematură a cercetărilor din lipsă de rezultate. Însă, în luna octombrie a aceluiași an, Biogen a reluat cercetările și a anunțat că administrarea de ADUCANUMAB în doze mari a dus la încetinirea declinului cognitiv. Motivele sunt lesne de înțeles. Anticorpul, injectat o dată pe lună, timp de 18 luni, a fost testat în două doze diferite: 6 mg/kg de pacient și 10 mg/ kg. La început, un medicament nou se administrează în cea mai mică doză. Prin urmare, s-a dovedit că ADUCANUMAB este complet eficient doar în doze de 10 mg/kg. Biogen a lansat pe 27 ianuarie un nou studiu, cu 2 400 de pacienți care vor primi doze lunare de 10 mg/kg timp de doi ani.

Această descoperire are loc după două decenii de speranțe, după ce, în anul 2000, strădaniile cercetătorului Dale Schenk au fost în zadar, precedent care ar trebui să ne invite să fim precauți cu privire la ADUCANUMAB, chiar dacă efectul la nivel cognitiv este o rază de speranță. ”Înainte de a declara victoria, oamenii de știință vor aștepta cu siguranță să descopere mai multe!” avertizează publicația franceză.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes