În ce stare e medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamț, transferat la un spital pentru mari arși din Belgia

Medicul cu specializarea ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț, care a suferit arsuri grave după ce s-a aruncat în foc ca să-și salveze pacienții, este în stare stabilă, a anunțat astăzi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Medicul Cătălin Denciu a fost supus încă de la București, la spitalul Floreasca, unei prime intervenții chirurgicale, abia după aceea având loc transferul.

A ajuns ieri în jurul orei 12,00. S-a efectuat şi o procedură de dializă. S-au efectuat reechilibrarea, tratamentul arsurilor. Este stabil în acest moment. Este o procedură şi un protocol în arsuri. Aşteptăm evaluări în fiecare zi. Ţinem legătura. Seara, la ora 18,00, avem nişte informări pe care le face corpul medical de acolo. Primele intervenţii le-a suferit la Floreasca în dimineaţa zilei de ieri când a aterizat“, a spus Nelu Tătaru, într-o declaraţie de presă la sediul Ministerului Sănătăţii.

Surse medicale citate de Hotnews spun că medicii din Belgia sunt optimiști. Potrivit acestora, antebrațele sunt cele mai afectate zone, dar, extrem de important în evoluția ulterioară, medicul nu are arsuri ale căilor aeriene, iar plămânii nu sunt afectați.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea