În cazul Institutului Cantacuzino este vorba de incompetență

eugen-nicolaescuMinistrul demisionar al Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că în cazul problemelor apărute la vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino este vorba de „incompetență, și nu de rea voință”.

„Am pierdut Ana Aslan, de ce să pierdem și Institutul Cantacuzino? Țin mult la acest brand Cantacuzino să revină pe piață. Cred că brandul Cantacuzino trebuie salvat. Este nevoie de o revigorare serioasă a institutului pornind de a managementul acestuia. Mâine, într-o întâlnire cu Nicolae Bănicioiu, îl voi ruga să îi dea o importanță maximă institutului”, a spus Nicolăescu.

Referindu-se la destituirea președintelui Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu, care se află în concediu medical, Nicolăescu a afirmat: „mulți când sunt demiși se îmbolnăvesc”.

„Corpul de Control al Premierului a fost acolo și am primit doar o sinteză a raportului. Nu am primit dezlegarea să vă dau raportul și nici punctul meu de vedere. Dacă voi vedea că se dau informații eronate cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Institutul Cantacuzino, voi da publicității”, a spus Nicolăescu.

El a acuzat conducerea ANMDM că ar fi dat Corpului de Control al prim-ministrului informații pe care nu le-a dat Ministerului Sănătății.

Eugen Nicolăescu crede că sunt „mulți care nu vor să meargă treaba la Cantacuzino”.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a decis miercuri destituirea lui Marius Savu din funcția de președinte al ANMDM începând cu data de 26 februarie.

„Având în vedere gravitatea dezinformării opiniei publice privind nivelul exagerat al prezenței endotoxinei în vaccinul gripal, urmare a utilizării unei metode neconforme cu standardele impuse de farmacopeea europeană, lipsa de responsabilitate și neprofesionalismul în gestionarea situației vaccinului gripal, dar și crearea temerilor în rândul opiniei publice de către președintele ANMDM, ministrul Sănătății a decis destituirea din funcția de președinte al ANMDM a domnului Marius Savu, începând cu data de 26 februarie 2014”, informează un comunicat al MS remis miercuri AGERPRES.

Potrivit specialiștilor în domeniu, metoda de testare a produsului vaccin gripal utilizată de laboratorul din Franța la care a apelat președintele ANMDM, „din proprie inițiativă,” a fost metoda cinetică cromagenică, „ceea ce nu este în conformitate” cu prevederile farmacopeei europene (metoda gel-clot) pentru un astfel de produs, a precizat Ministerul Sănătății.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea