IMPRESIONANT! Copiii din România strâng bani ca să cumpere primul avion medical din țară

#luămunAVION este numele unei campanii inedite și impresionante, inițiată de un ONG, cu implicarea a tot mai mulți copii din țară, care și-au produs să cumpere primul avion medical din România. Iar pentru asta fac tot ce pot ca să adune bani, chiar dacă suma de care este nevoie e foarte mare.

“De la debutul pandemiei COVID-19, în martie 2020, și până în prezent am transportat săptămânal copii către tratamente din alte țări sau i-am adus acasă punându-le la dispoziție zboruri private. După tot acest efort depus și după conștientizarea necesității existenței unui serviciu de ambulanță aeriană, ne-am asumat achiziționarea unui avion pe care să îl putem pune la dispoziția oricărei persoane care are nevoie de transport în afara țării pentru a ajunge la tratamentul de care are nevoie, complet gratuit. 

În ajutorul nostru au sărit o gașcă de copii dornici să își pună în față talentele și să le vândă sub diferite forme.

Sunt mici, dar așa cum cred în Moș Crăciun și în unicorni, așa cred și în puterea lor de copii de a strânge banii pentru un avion. Au însă nevoie de sprijinul vostru, al oamenilor mari.

​Ei au mai strâns bani pentru noi, au vândut limonadă, și-au donat alocația și au donat banii de la “Zâna Măseluță”.

De această dată își propun să reușească să strângă banii necesari până pe 1 iunie 2021 și astfel să facă, ei copiii, un cadou celor care au nevoie de tratament în străinătate”, este mesajul Asociației Blondie.

Ca să își ducă la îndeplinire misiunea extrem de dificilă, ONG-ul apelează la generozitatea și solidaritatea copiilor, pentru a strânge bani. Copiii au la dispoziție inclusive un ghid din care să se poată inspira pentru a face rost de bani.

Mai multe detalii despre misiunea impresionantă la care s-au angajat copiii din România găsiți pe site-ul Asociației Blondie, AICI.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes