Importanța examenului CT în diagnosticul și tratamentul pacientului bolnav de COVID-19

COVID-19 este o afecțiune care poate produce modificări esențiale la nivelul mai multor organe. Plămânii rămân însă cei mai afectați din cauza infecției cu SARS-CoV2. Pentru a descoperi la timp problemele pulmonare este nevoie de efectuarea unor examene CT, care oferă indicii clare despre urmările pe care le are infecția asupra plămânilor.

Examinarea CT este recomandată mai ales în cazul formelor medii și severe de COVID-19, dar și după ce pacienții s-au vindecat. Este importantă evaluarea post infectare pentru că pot apărea complicații serioase.

Formele medii și severe trebuie monitorizate, iar CT-ul ajută să observăm care este gradul de afectare pulmonară sau apariția unor eventuale complicații. Sunt complicații care pot apărea. Vorbim despre trombembolismul pulmonar, care este o complicație totuși serioasă și care poate fi letală. La un un organism cu stare de sănătate precară, în momentul în care infecția afectează serios sistemul imunitar, pot apărea suprainfecții, în special în zona pulmonară, care pot fi vizualizate foarte bine printr-un examen CT”, a explicat prof. dr. Gheorghe Iana, medic radiolog, în direct la Medika TV.

Medicii susțin că doar o comunicare eficientă între clinicieni și cei care efectuează acest tip de investigație va putea oferi o imagine clară asupra stării în care se află plămânii afectați de infecția cu SARS-CoV2 ai unui pacient.

Trebuie să înțelegem că abordarea este pluridisciplinară. Comunicarea dintre medici este esențială. Trebuie ținut seama de contextul clinic al pacientului, de evoluția lui. Fiind vorba despre o afecțiune nouă toți descoperim lucruri și învățăm să le corelăm. Practic, sunt două stadii. Este stadiul de boală și stadiul de post boală. Este foarte important de monitorizat în timpul evoluției bolii și apoi este important de monitorizat și în perioada de rezoluție a bolii. Leziunile pulmonare rămân manifeste și pot fi vizualizate la CT. Venim cu o ilustrare a leziunilor existente pentru a evidenția starea pacientului. Modificările sunt diverse. Nu există un tablou imagistic clar”, a mai spus prof. dr. Gheorghe Iana.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes