Viața pacienților diagnosticați cu boli oncologice se poate îmbunătăți vizibil, dacă afecțiunile sunt descoperite în stadii incipiente. Deși are o incidență crescută, cancerul de colon, de exemplu, ar putea fi ținut sub control prin depistarea sa precoce. Iar metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt utilizate și în România.
„Din punct de vedere al diagnosticării precoce, atunci când vorbim despre cancerul de colon, colonoscopia are un rol extrem de important. În cazul în care există persoane care au avut în familie antecedente de pacienți cu astfel de probleme medicale, ideal ar fi pe la 45 de ani să înceapă” explică dr. Silviu Makkai, medic primar chirurgie generală, competență în chirurgia robotică, Spitalul Regina Maria Brașov.
În funcție de vârstă, de cele mai multe ori, colonoscopia se recomandă după vârsta de 50 de ani. Totuși ca metodă de prevenție pentru persoanele cu antecedente de boli oncologice în familie, medicii recomandă efectuarea primelor colonoscopii, în jurul vârstei de 45 de ani.
„În general, în masa populațională se recomandă de pe la 50 de ani. Din punct de vedere al screeningului, ne adresăm la testele de sângerare ocultă, aceasta ar fi prima metodă de screening. Următoarea și mult mai precisă este colonoscopia, care se poate inclusiv cu sedare” mai spune dr. Silviu Makkai, medic primar chirurgie generală, competență în chirurgia robotică, Spitalul Regina Maria Brașov.