Important monument istoric din România, transformat în centru de vaccinare ant-COVID-19

Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost transformat în centru de vaccinare anti-COVID-19. În incinta renumitului monument istoric au fost deschise două fluxuri de vaccinare.

Centrul de vaccinare din cadrul Castelului Corvinilor din Hunedoara este destinat atât turiștilor, cât și localnicilor. Cei care doresc să se vaccineze o pot face atât cu serul produs de Johnson&Johnson, cât și cu serul produs de Pfizer.

Am pregătit 1.000 de doze de vaccin pentru cei care doresc să se imunizeze, la acest sfârşit de săptămână, la centrul deschis la Castelul Corvinilor. Majoritatea celor care s-au vaccinat la primele ore ale dimineţii au preferat vaccinul Johnson&Johnson, dar avem pregătite şi doze de la Pfizer-BioNTech„, a declarat pentru AGERPRES directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei.

Centrul din incinta Castelului Corivinilor va funcționa doar în zilele de sâmbătă și duminică de la ora 09,00 și până la ora 20,00.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes