Imaginile neputinței sistemului sanitar, la Spitalul Județean Reșița! Anchete la Spitalul Județean, după apariția unor fotografii șocante

Imagini revoltătoare au apărut în spațiul public, în care pacienți cu COVID-19 sunt tratați într-un mod nedemn de o unitate sanitară, în Spitalul Județean Reșița. Imaginile înfățișează o lipsă crasă de igienă, pacienți dezbrăcați care se târăsc pe holuri și chiar un pacient decedat, ținut într-un sac pe unul dintre paturi.

Managerul Spitalul Județean Reșița, Alina Stancovici, a confirmat că fotografiile au fost făcute în unitatea pe care o conduce.

Imaginile sunt surprinse pe Secția de Pneumologie de la Staționarul 3 al SJUR, dar trebuie precizate următoarele aspecte. Secția de Pneumologie a fost mărită la capacitatea de 70 de paturi la începutul lunii august, din toate spațiile posibile amenajându-se câte un loc, astfel încât secția să poată prelua un număr cât mai mare de pacienți infectați cu SARS-COV 2, această secție devenind la un moment dat cea mai mare ca și capacitate din județ, în ceea ce privește preluarea pacienților pozitivi a căror număr a fost mereu ridicat la spitalul reșițean; Staționarul 3 este o clădire veche, din anul 1957, în care de zeci de ani nu s-au făcut investiții și evident arhitectura și starea de degradare nu permit amenajarea circuitelor în limita standardelor actuale, iar amenajările realizate pentru asigurarea unor circuite în perioada pandemiei s-au făcut din donații și cu sprijinul Primăriei municipiului Reșița. În acest sens, tocmai dată fiind starea de degradare a clădirii care pune în pericol și sănătatea pacienților, dar prejudiciază și calitatea actului medical, am solicitat în 20 septembrie, construirea unui spital modular la Reșița.

La Staționarul 3 și îndeosebi la Secția de Pneumologie, unde de altfel au fost realizate fotografiile, au fost preluați pacienți pozitivi, din toate categoriile de vârstă și patologii asociate (cu insuficiență renală, insuficiență cardiacă, afecțiuni neurologice, inclusiv afecțiuni psihice). Sunt categorii de pacienți care necesită îngrijiri speciale, pe secții de specialitate, așa cum sunt și pacienții din imaginile surprinse, proveniți din instituții de protecție socială, pozitivi și cu afecțiuni care ar fi necesitat transferul pe secții abilitate, dar care, din păcate, preiau doar pacienții non-COVID, conform unor normative stabilite”, a declarat managerul spitalului.

Aceasta a precizat că personalul medical este insuficient și epuizat, iar imaginile reprezintă însăși neputința sistemului medical.

Personalul medical este insuficient, epuizat, iar jumătate din acesta este infectat, aceeași medici, asistenți și infirmiere intrând la pacienți, săptămâni la rând. Infirmierii aflați în tura de zi sunt aceeași care dimineața la ora 7 asigură curățenia, apoi împărțirea hranei, ajutor pentru pacienți, apoi reluarea activității de curățenie și tot așa până la ora 19, când se face schimbul de tura și toate acestea în costume de protecție care nu asigura un grad de confort nici vara, nici iarna.

Imaginile surprinse demonstrează neputința unui sistem medical, de această dată fiind rândul spitalului reșițean, dar trebuie să recunoaștem că situația se regăsește și la alte spitale din țară, fapt care trebuie să dea de gândit tuturor pentru că sănătatea este o componentă de bază a sistemului și fără o investiție majoră în resursa umană și logistică din sistemul sanitar vom surprinde mereu realitatea amară cu care ne confruntăm fie din postura de manager, de medic, asistent sau infirmier, ori din aceea de pacient sau aparținător al acestuia“, a mai spus managerul celui mai mare spital din Caraș-Severin.

În urma apariției imaginilor în spațiul Public, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a trimis Inspecția Sanitară de Stat într-un control de urgență la Spitalul Județean Reșița. Verificările vor urmări condițiile în care se acordă asistența medicală, respectarea circuitelor și a protocoalelor medicale în vigoare.

În același timp, ministrul a anunțat un control și la Direcția de Sănătate Publică.

Ministerul Sănătății va demara un control și la Direcția de Sănătate Publică Caraș Severin pentru a verifica modul în care reprezentanții acestei instituții și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în acest caz.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a luat legătura cu reprezentanții autorităților locale, respectiv Consiliul Judeţean Caraș Severin, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgență Reșița pentru dispunerea măsurilor necesare pentru remedierea de urgență a deficiențelor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes