Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, cere demisia directorului Institutului ‘Cantacuzino’, Radu Iordăchel.
El a declarat, luni, presei, că rezolvarea problemei de la această unitate medicală bucureșteană reprezintă o prioritate.
‘Institutul Cantacuzino are niște probleme de ani buni, care cred că ar trebui să înceteze. În momentul de față, noi, și la cererea oamenilor care lucrează acolo, am înființat un comitet interministerial care s-a întrunit deja și care a început să analizeze problemele, de la datoriile către furnizori, până la problemele de strategie. Este o prioritate pentru minister rezolvarea problemei de la Institutul Cantacuzino, iar acolo să se producă vaccinuri. Trebuie o chestiune integrată acolo, de viziune, pe care managementul nu a fost capabil să o ofere în niște ani de zile. Am văzut că oamenii au protestat tocmai împotriva managerului, eu iau în calcul și această variantă, de a-i cere demisia, după ce voi avea o discuție, marți, cu cei care au protestat și cu comitetul interministerial’, a afirmat Nicolae Bănicioiu.
Ministrul sănătății a spus că a avut mai multe discuții cu managerul de la Institutul ‘Cantacuzino’.
‘Am avut mai multe discuții cu dânsul, i-am pus în vedere să plătească salariile la timp. Partea de salarizare se rezolvă, dar acolo e problema de strategie. Ei trebuie să producă vaccin conform normelor internaționale și atunci toate lucrurile vor merge bine’, a completat Bănicioiu.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, au predat, luni, la Cluj, serviciilor de salvare din 15 județe, 37 de ambulanțe noi, dotate la standarde moderne.
Sursa: AGERPRES