Dacă te confrunți cu problemele de somn în timpul nopții, cel mai bun remediu este să ai în dormitor planta potrivită. Potrivit experților în somnologie, există plante care au capacitatea de a îmbunătăți somnul.
Există numeroase situații care pot să ne afecteze somnul, printre care se numără consumul ridicat de cafeină în timpul zilei, sau anxietatea și stresul. Dar ai putea scăpa de aceste probleme dacă îți vei decora dormitorul cu plante care au ca efect inducerea somnului.
Dr. Katherine Hall, expertă în psihologia somnului explică: „Multe studii au arătat că prezența unor plante în dormitor poate crea beneficii pentru persoanele care au probleme cu somnul. Datorită oxigenului pe care îl emană în cameră, corpul se relaxează mai mult. De asemenea, plantele îmbunătățesc ventilația și umiditatea în interior, făcând mai ușoară respirația pe timpul nopții. Toate acestea pentru că plantele absorb dioxidul de carbon și eliberează oxigenul”
Iată și care sunt cele mai recomandate plante care nu ar trebui să lipsească din dormitor, atunci când ne pregătim de somn:
Lavanda
Lavanda este considerată un adevărat binefăcător pentru odihnă, datorită uleiurilor sale naturale care au efect relaxant.
Aloe vera
Utilizată în industria cosmetică, aloe vera este o plantă care ne poate ajuta să dormim mai bine. Rolul său este a purifica aerul din încăperile în care se află.
Iasomia
Alături de lavandă, iasomia are, de asemenea, proprietăți de relaxare. Datorită mirosului plăcut al florilor de iasomie, senzația de relaxare a corpului apare imediat.