Spitalul de Neurochirurgie din Iași are începând de astăzi o secție modernă de terapie intensivă.
Pentru efectuarea lucrărilor la secţia de terapie a Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi reprezentanţii Consiliului Judeţean au investit 1,8 milioane de euro.
„Dacă administraţiile judeţene trecute nu au acordat o mare importanţă spitalelor din subordinea Consiliului Judeţean, pentru mine, tot ceea ce ţine de sănătatea ieşenilor a fost pe primul loc şi rămâne o prioritate. Acum s-a finalizat prima etapă din transformarea spaţiilor ATI şi aducerea lor la acel nivel care să ofere pacienţilor şanse sporite la viaţă. Sala ATI nu putea fi închisă în totalitate, parte din spaţii fiind păstrate pentru activitatea curentă a spitalului. S-a intervenit în etape. În câteva zile, pacienţii vor fi mutaţi în saloanele nou amenajate, iar lucrările de modernizare vor continua la spaţiile utilizate până acum. În luna martie şi aceste lucrări vor fi gata. Investiţiile de la Spitalul de Neurochirurgie vor continua şi în anul 2020. Până acum, numai la acest spital, în mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean au fost investite peste 20 milioane de euro”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean potrivit AGERPRES.
Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie, acest sistem de ventilaţie elimină 99,99% din particulele dăunătoare din aer.
„Spitalul ca atare, dincolo de clădire, reprezintă oameni, vieţi omeneşti salvate. Cred că toate eforturile care s-au depus în ultimii ani în acest spital au reuşit să atingă scopul pentru care spitalul a fost creat, acela de a salva vieţi omeneşti. Suntem astăzi într-o terapie intensivă, de fapt o neuroterapie, pentru că este dedicată pacienţilor cu afecţiuni neurologice, modernă şi peste nivelul de dotare al standardelor europene. Estimăm în perioada următoare o reducere a infecţiilor nosocomiale în spital şi menţinerea la un nivel cât mai acceptabil”, a declarat managerul Spitalului de Neurochirurgie, Lucian Eva.
Secţia ATI de la Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr Nicolae Oblu are o capacitate totală de 30 de locuri, acum fiind modernizate spaţiile pentru 12 dintre acestea.