Horațiu Ioani, neurochirurgul care a dat Anglia pe România: ”Principala problemă în România este că….”

Medicul Horațiu Ioani, membru al echipei de tineri neurochirurgi de la Spitalul Colentina, a revenit în România, după aproape 8 ani în care a profesat în Marea Britanie unde a atins cel mai înalt nivel academic, fiind admis ca membru în Colegiul Regal Britanic de Chirurgie. Revenirea acasă a fost, după cum povestește neurochirurgul, o încercare, un pariu pe o perioadă de trei ani. Scadența a venit, iar pariul a fost câștigat de România și de pacienții de aici care beneficiază de serviciile neurochirurgului considerat unul dintre cei mai buni ai momentului.

M-am decis să rămân în România, la modul în care se schimbă lucrurile și vin ofertele în lumea medicală, totul este relativ, dar lucrurile merg bine în țară, sunt tot felul de inițiative care vor face să progreseze lucrurile.”

Argumentele care l-au convins să profeseze în țara de origine sunt expuse într-un interviu acordat pentru emisiunea JURNAL DE VIAȚĂ de la Medika TV. Această ediție va fi difuzată luni, 30 decembrie, de la ora 18,00 și sâmbătă 4, ianuarie, orele 17,00 și 21,00, duminică, 5 ianuarie, ora 17,00. Medicul neurochirurg consideră că sistemul medical românesc merge pe drumul cel bun, iar aspectele la care mai trebuie să se lucreze sunt cele care țin de comunicare:

”Principala problemă în medicina românească este că are foarte mulți medici extraordinari care nu vorbesc între ei și nu comunică cu pacienții așa cum ar trebui. Pacienții sunt dezinformați și de aici apare acel nivel ridicat de nemulțumire față de serviciile medicale. Nu din cauză că serviciul medical nu a fost oferit conform standardelor, ci pentru că pacienților nu li s-a comunicat ce trebuie făcut. În ceea ce privește comunciarea medic-medic, este o chestiune care în Anglia era statuată, ți se și facilita această interacțiune.” a explicat neurochirurgul care, de când a venit acasă, a creat o platformă unde
pacienții pot trimite documentele medicale pentru a obține opinia unei echipe multidiciplinare, iar medicii conlucrează pentru a oferi cele mai bune soluții terapeutice.

Categorii: Exclusiv, Sănătatea în România
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea