Fotomodelul Heidi Klum este suspectă de infectare cu coronavirus, la fel și soțul ei, Tom Kaulitz, întors recent dintr-un turneu. Cei doi stau izolați de câteva zile și nu au contact nici măcar unul cu celălalt, pentru a fi siguri că nu își transmit virusul. Vedeta, care a lipsit din juriu la ultima ediție a ”America’s Got Talent” spune că, deși s-a simțit rău de la începutul săptămânii și a avut febră și frisoane, nu a reușit să facă testul pentru coronavirus decât acum. În așteptarea rezultatului, Heidi Klum și rockerul german Kaulitz se sărută prin geam și transmit un mesaj de responsabilitate: ”Trăim vremuri ciudate, dar în aceste momente să ne amintim ce e cu adevărat important pentru noi – oamenii pe care îi iubim și siguranța lor. Distanțarea socială este o necesitate acum pentru a dovedi că suntem cetățeni responsabili ai lumii. Suntem împreună în această situație și depinde de noi să îi protejăm pe cei dragi, pe vecinii noștri, întreaga comunitate”, a scris fotomodelul pe Instagram.
https://www.instagram.com/p/B9vJ3QvJy1c/?igshid=vvpe91cfbc6t