Halucinant! Un medic de familie susține că, la Suceava, COVID-19 a apărut din decembrie 2019! “Am avut boala și m-am tratat singură”

Declarații incredibile făcute de un medic de familie din județul Suceava, care susține că noul coronavirus ar fi apărut în acest județ încă din decembrie anul trecut, când nu se știau încă prea multe despre boala pe care o provoacă. Irina Gribincea a declarat pentru Monitorul de Suceava că mulți dintre pacienții săi au avut simptome severe ale unei viroze respiratorii, pe care le-a tratat ca atare.

Am avut pacienți care au venit din Lombardia, din Veneția, dar și din alte țări, am avut foarte mulți tineri care voiau să facă școala de șoferi și au venit la consultație, care aveau diverse simptome. Cei care se încadrau pe patologia de caz transmisă de Ministerul Sănătății au fost extrem de puțini. Problema majoră era că nu se făcea testarea decât celor care erau pe definiția de caz oficială”, a declarat  medicul, citat de publicația din Suceava. Ea susține că din decembrie până acum a avut circa 400 de pacienți cu COVID -19, pe care i-a tratat simptomatic.

Mai mult, medicul de familie spune că și ea a avut COVID-19 și s-a tratat singură, acasă, la începutul lunii martie.

Ceea ce știam atunci era definiția de caz COVID, cu disfagie, febră și tuse. Eu nu am avut nici unul dintre aceste simptome. Am considerat că am o răceală și am tratat-o ca pe o răceală. Am trecut prin toate fazele urâte și grele ale bolii și atunci când durerea din piept era insuportabilă și lipsa de aer acută, știam că tratamentul prescris de mine este cel mai bun”, a mai spus medicul sucevean.

Potrivit sursei citate, medicul s-a tratat cu Paracetamol, Biomicin și Biosept, două produse românești, Vitamina C retard (CTB), ceai Gripovit max C și ceai Hapciu instant.

Suceava este, la ora actuală, cel mai mare focar de COVID-19 din țară. Peste 2400 de oameni au contractat noul coronavirus de la începutul pandemiei, ceea ce reprezintă aproape un sfert din totalul cazurilor înregistrate la nivel național. Județul Suceava are, de asemenea, și cele mai multe decese raportate.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes