Guvernul a amânat aplicarea coplăţii

Guvernul a decis, miercuri, amânarea perceperii coplăţii la serviciile medicale până la modificarea reglementării în domeniu, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, după şedinţa Executivului.

Potrivit lui Cepoi, Guvernul a adoptat o hotărâre privind contractul-cadru pentru serviciile de sănătate, fără să fie prevăzută perceperea coplăţii.

El a explicat că Guvernul a primit acceptul Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene pentru amânarea aplicării coplăţii, pentru îmbunătăţirea legislaţiei.

‘Cei de la FMI au înţeles că legea nu poate fi aplicată şi ne-a permis amânarea aplicării coplăţii până la modificarea legii. Ei au relaxat condiţionalităţile’, a spus Cepoi.

Guvernul îşi propune să reglementeze în această sesiune parlamentară sau în sesiunea viitoare, în septembrie, coplata, a menţionat Cepoi.

Potrivit acestuia, legislaţia propusă de Guvern a fost modificată de Parlament astfel încât este greu de aplicat.

Astfel, pacienţii erau obligaţi să achite, la serviciile medicale, o sumă egală cu a 12-a parte din venituri, motiv pentru care contribuabilii erau nevoiţi să facă dovada tuturor veniturilor, fapt care genera birocraţie, a mai spus Cepoi.

Şi ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a precizat că s-a decis suspendarea coplăţii.

‘S-a suspendat introducerea coplăţii de la o anumită dată, urmând ca data de la care se plătesc servicii medicale în sistem de coplată să fie stabilită ulterior’, a afirmat Georgescu.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea