Gral Medical înregistrează, după şase luni, venituri peste estimările iniţiale

gral-medicalGral Medical a depășit estimările inițiale în primele cinci luni ale acestui an, iar trendul crescător din luna iunie oferă premisele unei creșteri de peste 18% ale veniturilor, comparativ cu anul precedent.

Potrivit unui comunicat de presă al Gral Medical remis luni AGERPRES, cifra de afaceri generată de Gral Medical, în primele șase luni, se ridică la peste 47 milioane lei (11.4 milioane euro), în creștere cu 18% față de perioada similară a anului trecut, într-o perioadă în care piața serviciilor medicale a înregistrat o stagnare medie a veniturilor.

„În 2014 am reușit să consolidăm poziția de lider pe segmentul oncologic, prin încheierea unui parteneriat cu MUVI (Medical University of Vienna Internațional GmbH), echipa medicală româno-vieneză conferă un plus de valoare actului medical prin comisii unice de ‘tumor board’, iar în prezent suntem aproape de finalizarea investițiilor propuse în acest an de aproape 2 milioane de euro. Investițiile sunt centrate pe deschiderea de centre noi în provincie și de implementarea de module noi în cadrul spitalului OncoFort”, a declarat acționarul companiei Gral Medical, Robert Șerban, potrivit comunicatului de presă.

Cele mai importante creșteri ale veniturilor au fost realizate de către nișa oncologică, unde Gral Medical a înregistrat creșteri de aproape 35%, urmată de divizia de laboratoare care a înregistrat creșteri de peste 17%.

Tot în această perioadă, adresabilitatea pacienților la serviciile medicale oferite a crescut cu 20%, însă de remarcat este faptul că s-a dublat interesul pacienților pentru serviciile de second opinion și efectuarea de analize medicale speciale din sfera geneticii și biologiei moleculare.

Cea mai nouă investiție Gral este orientată către pacienții din provincie, unde pentru a evita drumuri costisitoare în capitală Gral Medical a introdus în premieră serviciul de telemedicină în oncologie.

„De aproape un an, aveam acest serviciu pe lista proiectelor de dezvoltare, însă tocmai în acest an am reușit să câștigăm încrederea pacienților și să le oferim această perspectivă medicală nouă. Pacienții au perceput actul medical ca un salt calitativ orientat către operativitate și eficiență în diagnosticul medical. Acesta este și motivul pentru care pentru luna iunie s-au ocupat toate programările, iar pentru următoarele luni avem liste de așteptare. (…) Deoarece investiția în sistemul de telemedicină este una cu mult sub investițiile cu care ne-am obișnuit până acum, Gral Medical a început să poarte discuții cu centrele medicale partenere interesate de acest sistem. În prezent, oferim serviciul de telemedicină oncologică în Pitești, Vâlcea, Sibiu, Focșani și Ploiești, iar în perioada următoare ne dorim că harta telemedicinei să includă și alte orașe importante din țară”, a afirmat directorul promovare-dezvoltare al Gral Medical, Robert Chițan.

Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic și al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice. Cele mai importante două firme ale grupului Gral Medical sunt: Gral Medical și Medical Center Gral, unde activează peste 24 de clinici și laboratoare, iar echipa medicală depășește în prezent 1.200 de persoane.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea