Gestul banal care poate duce la apariția otitei

Otita este o afecțiune des întâlnită în sfera ORL, în principal în rândul copiilor, și reprezintă un proces inflamator la nivelul urechii, ca urmare a unei infecții cu microorganisme patogene. Poate fi localizată la nivelul urechii externe, medii sau interne, în cel din urmă caz fiind vorba și despre cele mai grave situații, când și riscurile sunt pe măsură. Potrivit specialiștilor, cinci din șase copii se confruntă cel puțin o dată cu această afecțiune în primii 3-4 ani de viață, dar otita nu îi ocolește nici pe adulți. Tocmai de aceea, la primul semn de durere, este nevoie de consultarea unui specialist, care poate pune diagnosticul corect și poate prescrie tratamentul individualizat.

Invitat la Medika TV, dr. Silviu Oprescu, medic specialist ORL a vorbit despre cauze, tratamente, complicații, dar și despre categoriile de persoane expuse să facă otită.

Este foarte important să știm cu ce tip de otită ne confruntăm, unde este localizată inflamația, pentru că tratamentul este individualizat, în funcție de fiecare tip de otită în parte. Otita externă, când avem de-a face cu inflamația și infecția urechii externe, se mai numește în limbaj popular și otita înotătorului, pentru că este mult mai des întâlnită la cei care practică înotul. Umezeala excesivă favorizează colonizarea bacteriilor și a germenilor la nivelul conductului auditiv extern, și vorbim aici inclusiv de bacterii pe care le avem pe piele, pe care o luăm din apă. Tratamentul poate fi local, dacă infecția e depistată la timp, dar orice otită externă netratată poate duce la afectări pe zona medie și pe zona internă a urechii”, a spus  medicul specialist ORL Silviu Oprescu.

Pe lângă înot sau orice altă formă de expunere prelungită a urechii la apă, o altă cauză care poate determina apariția otitei externe este un gest banal, nerecomandat de medicii ORL: curățarea urechii cu ajutorul bețișoarelor. Această acțiune poate determina o zgâriere a canalului urechii, favorizând, astfel, dezvoltarea bacteriilor. Aceeași situație este și în cazul unor zgârieri accidentale cu unghiile.

Otita medie, în schimb, este mai des întâlnită la copii și e asociată adeseori răcelii, virozei sau gripei, apărând din cauza migrației secrețiilor de la nivelul nasului.

Otitele medii au de cele mai multe ori ca mecanism de producere o problemă de la nivelul nasului. Există o un canal care face legătura în spatele nasului, iar secrețiile care apar în caz de gripă, răceală, viroză, sinuzită migrează în spatele timpanului și pot să se determine apariția unei otite. Tratamentul în acest caz se bazează primul rând pe permeabilizarea ventilației dintre urechea medie și spatele nasului, iar pentru asta ar trebui să avem o respirație bună și o permeabilitate optimă. În contextul de față avem nevoie de un tratament cu dezobstruante nazale, cu picături de nas care să asigure o eliminare eficientă a secrețiilor”, a explicat dr. Silviu Oprescu.

Otita, indiferent de zona de localizare, trebuie tratată cu seriozitate, mai ales că poate duce la complicații severe, printre care meningita bacteriană, mastoidita acută sau pierderea auzului.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea