GERUL, NEIERTĂTOR CU CEI FĂRĂ ADĂPOST. Sfaturile unui cunoscut medic pentru evitarea hipotermiei

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar de medicină de urgență la UPU a Spitalului Clinic ”Prof.Dr. Nicolae Oblu” din Iași, avertizează asupra riscului hipotermiei, acest ”ucigaș tăcut”, în aceste zile în care temperaturile au scăzut sub pragul de îngheț, inclusiv pe timpul zilei. Medicul ieșean spune că la camera de gardă unde își desfășoară activitatea au apărut primele victime: un pacient de 79 de ani care nu a mai putut fi salvat și un altul, de 67 de ani, cu degerături și hipotermie.Medicul Tudor Ciuhodaru vine cu un mic ghid de recunoaștere, intervenție și prevenție a hipotermiei:

A. Recunoaștere:

1.Primele simptome ale degerăturilor includ tulburările de sensibilitate (furnicături, înţepături), pielea se înroşeşte şi se descuamează iar apoi apar flictenele (bule ca după arsuri) şi se instalează tulburări motorii. !!!În forma severă se merge până la gangrenă ce necesită amputaţia segmentului de membru.

2. Printre semnele de alarmă ale hipotermie se numără: frisoanelea, piele rece, palidă, parestezii (amorţeli) la nivelul membrelor, tulburări de echilibru şi de vorbire, bradilalie, bradipsihie, somnolenţă asociate unor respiratii superficiale şi cu frecvenţă joasă, bradicardie, puls imperceptibil urmate de confuzie, halucinaţii şi comă – urmate de ,,moartea albă”.

3. Pacientii se pot răni cu usurinta datorită tulburărilor de echilibru iar în funcţie de severitatea lezională şi a hipotermiei pot rămâne imobilizati la domiciliu sau se pot înregistra cazuri letale

B. Primul ajutor :

1.Plasați pacientul pe o suprafaţă uscată care asigure protecție față de răceala solului.

2.Găsiți un adăpost sau spaţiu (eventual încălzit) pentru a-l proteja de frig și vant

3.Îndepărtaţi hainele umede.

4.Dacă e posibil admininistrarea de lichide calde.
5.Nu frecaţi şi nu masaţi pacientul ci doar asigurați încălzirea progresivă..

6.Nu încălziți pacientul prin prin contact cu surse de căldură (sobă, calorifer, apa fierbinte, duş sau cadă). Datorita tulburărilor de sensibilitate se pot produce arsuri şi pot aparea fenomenele de şoc.

Atenție!

1. Orice degeratură necesită consult medico-chirurgical pentru a evita evoluţia nefavorabilă şi complicatiile.

2. Beneficiază de încalzire externă şi de terapie medicamentoasă menită a reduce durerile şi a ameliora circulaţia sanguină în zona afectată.

3. Primul ajutor constă în găsirea unui adăpost sau spaţiu încălzit. Asezaţi victima pe o suprafaţă uscată care să o protejeze de răceala solului, protejând-o de frig și vant şi îndepărtaţi hainele umede, nu frecaţi şi nu masaţi victima ci doar încălziţi-o progresiv. Este intezisă încălzirea prin contact cu surse de căldură (soba,calorifer) întrucât tulburările de sensibiliate pot duce la arsuri

C. Măsurile de prevenție sunt esențiale

1) În spații deschise:

a) utilizați haine groase care să protejeze extremităţile (faţa, nas, urechi, mâini, picioare), încălţămintea trebuie să fie confortabilă şi bine izolată de apă, mănuşile cele mai bune sunt cele ce permit mişcarea degetelor la un loc;

b) !!! hainele ude trebuie schimbate imediat;

c) alternați perioadele de expunere/lucru în frig cu repausul în zone incalziteș

d) !!! alcoolul trebuie evitat ( 50% din cazurile de hipotermie sunt asociate consumului de alcool).

2)În casă:

a) mențineți o temperatură de minim 21 de grade (expunerea îndelungată la temperaturi scăzute în condiții de îmbrăcăminte inadecvată poate provoca hipotemie).

b) verificați periodic funcționarea sursei de căldură (centrală sau sobă).

c) alimentați-vă corespunzător ( un regimul alimentar suplimentat caloric, care să includa lichide calde) și evitati consumul de alcool sau excesul de sedative.

d) verificați starea vârstnicilor prin vizite sau măcar un telefon.

Grupe de risc la hipotermie sunt persoanele cu vârste între 20 și 60 de ani, cu probleme de tip social cum ar fi faptul că nu au o locuință sau trăiesc în locuințe pe care nu au cu ce să le încălzească. Pensionarii apar, de asemenea, printer persoanele la risc. Pacienții care ajung la spital cu hipotermie și degerături sunt atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea