Spitalul Militar Central a amenajat un bloc operator complex și complet pentru pacienții confirmați cu coronavirus, unde vor interveni toate specialitățile chirurgicale. În acest bloc operator vor intra fie bolnavii COVID 19, fie pacienții care reprezintă urgențe majore și care necesită operații imediate, nefiind timp pentru a fi testate ca să se vadă dacă sunt sau nu pozitive.
” Pentru pacienţi s-au identificat zone specifice, considerate COVID pozitiv. Adică avem o sală de operaţie – şi acum deja nu mai este o sală, va fi un bloc operator COVID pozitiv – unde intervin toate specialităţile chirurgicale. Este un bloc operator destinat pentru pacienţii COVID pozitiv sau pentru pacienţii, care vin ca urgenţă şi nu au avut timpul necesar să-i testăm sau să aşteptăm rezultatul testării, deci, ei vor intra acolo, sunt consideraţi COVID pozitivi şi trataţi ca atare.”, precizează comandantul Spitalului Militar Central, general-maior medic, conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu.
De asemenea, au fost identificate și alte secții care au devenit ”zone roșii” unde vor ajunge persoanele confirmate cu coronavirus sau cele care sunt în așteptarea rezultatelor testelor pentru coronavirus.
” Avem secţia de Boli infecţioase, secţia Pneumologie, care, iniţial, a fost destinată COVID pozitiv – sunt zonele aşa-numit “ roşii” – şi, ulterior – am extins zonele roşii ale spitalului, cu secţia de Neurologie şi secţia de Psihiatrie, care a fost relocată. Zonele respective sunt atribuite tot secţiei de Boli infecţioase şi sunt destinate pacienţilor veniţi la UPU, care sunt în aşteptarea testului PCR, pacienţi cu diverse etiologii, dar care nu sunt urgenţe acute, adică nu trebuie să intre imediat în sală şi, în aceste secţii, pacienţii stau fiecare în câte o rezervă) şi avem zone destinate personalului nostru, secţia de Recuperare 1 şi secţia de Recuperare neurologică 2, unde, de asemenea, au fost eliberate și acolo sunt destinate cazării personalului medical, care este fie simptomatic, în aşteptarea testului, fie este asimptomatic, dar nu poate să meargă la domiciliu, nu are condiţii de autoizolare la domiciliu. ”, a adăugat general-maior medic, conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu.
În Spitalul Militar Central, 24 de cadre medicale au fost infectate până acum cu coronavirus, însă spitalul are suficiente cadre pentru a rămâne în linia întâi în războiul cu coronavirusul.
”În acest moment, personalul Spitalului Militar Central, care este un spital cu 1250 de paturi, internări continue şi 2000 de persoane ( atât personal medical, cât şi personal administrativ) este pregătit să facă faţă acestei pandemii şi, după cum ştiţi, aceasta poate afecta atât personalul medical, cât şi pacienţii. (…)Important pentru noi, având în vedere că boala este comunitară, este să nu fie foarte multe cadre medicale infectate şi forma pe care o fac să fie cât mai uşoară, să treacă prin boală, astfel încât, după 14 zile, să poată să fie considerate vindecate şi să revină la serviciu. În acest moment, în Spitalul Militar, nu se pune problema să chemăm de acasă cadrele medicale, care sunt confirmate pozitiv. (..)”a mai declarat comandantul Spitalului Militar Central.