Gabriela Firea, ministrul Familiei: „5000 de proceduri in vitro vor fi efectuate gratuit”

Într-o declarație publică, Gabriela Firea, ministrul Familiei a precizat faptul că proiectul realizat pentru a sprijini cuplurile infertile a fost trimis către circuitul de vizare, iar în următoarea perioadă de timp urmează să fie decontate primele proceduri.

Programul de fertilizare in vitro, conceput la nivelul Ministerului Familiei, a fost introdus în planul de măsuri economice și sociale „Sprijin pentru România!”. „Mă bucur că programul de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri «Sprijin pentru România». În următoarele două-trei luni, facem primele decontări, iar cuplurile cu astfel de probleme încep procedurile! 5000 de proceduri vor fi gratuite doar în 2022. Venim, astfel, în sprijinul familiilor care nu-și permit aceste proceduri foarte costisitoare. Sute de familii s-au împrumutat și îndatorat pe mulți ani pentru a-și putea vedea visul cu ochii, acela de a avea un copil” precizat ministrul Gabriela Firea.

Această inițiativă a fost realizată în contextul în care criza demografică în România se adâncește de la un an, la altul. „România trece printr-o criză demografică fără precedent – anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol! Multe familii se tem să mai aducă pe lume copii din motive pur economice, gândindu-se dacă le vor putea asigura viitorul. Avem la Ministerul Familiei proiecte care vor mai ușura viața de zi cu zi. Trebuie, însă, să ajutam și familiile care-și doresc copii, dar nu-i pot avea din motive medicale” precizat Gabriela Firea, ministrul Familiei.

Decontările pentru procedurile in vitro se vor face în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, suma decontată pentru o procedură fiind de 4000 de euro, în lei, la cursul zilei.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea