Unul dintre cele mai importante spitale din Europa, Spitalul Universitar Foch din Franța, va primi pacienți români pentru efectuarea transplantului pulmonar.
„Ne-am înțeles cu specialiștii și conducerea unității medicale să preia cazurile grave, complexe, care necesită transplant pulmonar și care nu se pot rezolva în Romania. Mai mult vom deschide cu medicii francezi un program de pregătire pentru specialiștii români în domeniul transplantului și al chirurgiei oncologice”, a declarat ministrul Victor Costache după ce a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Universitar Foch.
Ministerul Sănătății din România și Ministerul Solidarității și Sănătății din Franța intenționează semnarea unui Medorandum de Înțelegere pe domeniul medical.
Documentul prevede încheierea de parteneriate, schimb de experiență și bune practici în domenii sensibile precum marii arși, transplant pulmonar, chirurgie cardiacă pediatrică.