FOCAR DE INFECȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN GALAȚI! Zeci de cadre medicale și pacienți, diagnosticați cu COVID-19

38 de cadre medicale de la Spitalul Județean Galați au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus în ultimele zile, iar patru secții ale unității au fost închise. În afara personalului medical, alte 12 cazuri au fost confirmate în spital, în rândul pacienților care se aflau internați.

„La Spitalul Judeţean sunt confirmate, în prezent, 38 de persoane, angajaţi ai spitalului, personal medical şi personal de îngrijire. Patru secţii sunt închise pentru dezinfecţie terminală pentru 48 de ore. Este vorba despre secţiile Medicală 2, Chirurgie 2, Cardiologie şi Hematologie. La nivelul judeţului, ca şi pozitivi, am înregistrat 18 medici, 56 de asistenţi medicali şi 51 de brancardieri, infirmiere şi îngrijitoare. Deci, în total, 125 de persoane“, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu, citată de Monitorul de Galați.

Potrivit sursei citate, în momentul actual, focarul de coronavirus din Spitalul Județean este cel mai complicat, mai ales că vine și pe fondul epuizării medicilor și asistentelor, în principal în secția de terapie intensive unde sunt internați pacienții cu COVID-19.

Autoritățile și medicii fac apel la populație să respecte măsurile de protecție, cu atât mai mult cu cât cadrele medicale ar fi contractat virusul din comunitate, nu din spital.

„Situaţia este, aş putea spune, critică. În primul rând vreau să fac un apel către propulaţie să respecte măsurile de prevenţie cât se poate de mult pentru că s-au înmulţit foarte mult cazurile în ultima perioadă. Personalul medical este epuizat, au fost cadre medicale care, după ieşirea din tură, au avut nevoie de tratament perfuzabil, de oxigeno-terapie. De asemenea, paturile pe secţia de ATI COVID, singura secţie ATI permanentă din judeţul Galaţi, este plină. Cadrele medicale s-au infectat de afară din cauză că lumea s-a relaxat mult prea tare, mult peste limita care ar fi trebuit să o facă. Cu siguranţă am avea nevoie de cadre medicale detaşate de la alte spitale pentru că ar degreva personalul care este deja epuizat atât fizic, cât şi psihic la momentul de faţă. Gărzile se fac în mod normal, numai că sunt destul de multe şi sunt epuizante“, a declarat dr. Ionuţ Băneşanu, citat de Monitorul de Galați.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes