FMI nu şi-a dat niciodată acordul pentru introducerea a 135 de molecule noi fără delistarea altora

fmiConducerea Ministerului Sănătății s-a întâlnit vineri cu delegația Fondului Monetar Internațional, ocazie cu care, în timpul discuțiilor, reprezentanții FMI au arătat că nu și-au dat niciodată acordul pentru introducerea a 135 de molecule noi pe lista de medicamente compensate și gratuite fără revizuirea întregii liste și delistarea altor molecule, potrivit unor surse medicale.

Aceleași surse au precizat că reprezentanții FMI au declarat, la întâlnire, că susțin introducerea de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite, printr-un mecanism transparent, cu o încadrare bugetară, din economiile făcute din delistarea medicamentelor existente.

Totodată, reprezentanții FMI au agreat mecanismul nou de evaluare care presupune pentru prima dată în România scoaterea unor molecule de pe listă în funcție de efectul terapeutic și actualizarea permanentă cu noi molecule a listei de compensate și gratuite.

Potrivit acelorași surse, reprezentanții FMI au apreciat intrarea în vigoare, începând cu 1 iunie, a pachetului de bază și a contractului-cadru și au arătat că susțin continuarea reformelor în domeniul medical.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea