Sănătatea în România Sfatul specialistului

(VIDEO) FIBROMUL UTERIN, INTERVENȚIE CHIRURGICALĂ VERSUS EMBOLIZARE

Accesul pacientelor din România diagnosticate cu fibrom uterin la o procedură non-chirurgicală de tratament este încă tributar unei informări insuficiente pe care o fac medicii specialiști. Deși, în ultimii ani, tot mai mulți medici le vorbesc pacientelor despre embolizare, există încă un procent însemnat al pacientelor care ajung pe masa de operație, aceasta fiind singura recomandare.

Embolizarea, ca și procedură pentru terapia fibromului uterin, se realizează și în România de la începutul anilor 2000. Rareș Nechifor, medic primar radiologie intervențională, pionier în realizarea acestei proceduri în țara noastră, a explicat la Medika TV că rata de succes a intervenției este de 99 %:

”Sunt cazuri în care miomectomia sau histerectomia sunt necesare, altă soluție este depășită…Societatea Americană de Ginecologie, în 2008, a inclus embolizarea ca metodă de primă intervenție în terapia fibromului uterin.”

Fibromul uterin poate să se acutizeze chiar și după diagnosticare și urmarea unui tratament. ”Nu există anticoncepționale care să oprească fibroamele din creștere” spune specialistul. ”Fibroamele sunt în peretele uterin de la naștere, sunt mici, dar ele devin simptomatice, încep să crească, în funcție de echilibrul hormonal al femeii. Perioadele de stress, de oboseală, de alimentație incorectă, tot ce face ca estrogenii să crească, le stimulează creșterea. Există și două perioade naturale, fiziologice, cu exces de estrogeni: sarcina și perioada de premenopauză.”

Primele semne ale fibromului uterin sunt sângerările menstruale abundente sau prelungite, infertilitatea. Acestea pot fi asociate cu alte simptome pentru că fibroamele subseroase apasă pe organele din jur și pun presiune pe vezica urinară (apar urinările cu frecvență mai mare), pe colon (constipație, balonare), pe coloană (dureri de spate), pe venele de drenaj ( picioare grele, umflate). Dacă aceste simptome se coreleează cu ciclul menstrual, se accentuează în perioada ciclului menstrual,  pacienta trebuie s meargă la medicul ginecolog. Examenul ecografic este obligatoriu și foarte important pentru evaluarea afecțiunii. Urmează consultul și eventuale investgații suplimentare cum ar fi analizele de sânge sau RMN în zona pelvină.

Aproximativ 90% dintre pacientele cu fibrom uterin pot fi tratate prin embolizare și pot evita intervenția chirurgicală. Avantajele sunt că nu există tăieturi de bisturiu și nu se administrează anestezie. Procedura are o durată aproximativă de 30 de minute. Decizia trebuie luată prin consultarea ginecologului și a medicului radiolog intervenționist, pentru că pot exista și contraindicații. În cazul pacientelor cu alergie la substanță la contrast sau însărcinate, procedura nu se recomandă. ”Dimensiunea fibromului nu e o limită pentru procedură” mai explică medicul Rareș Nechifor, dar trebuie analizate alte aspecte medicale.