Scandalul public iscat la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București a creat un val de reacții. Astfel Federația „Solidaritatea Sanitară” a tranmis un comunicat de presă prin care solicită reformarea sistemului de sănătate din țara noastră.
„Solicităm o reformă urgentă a sistemului de sănătate! Cazul de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” Bucureşti tinde să scoată în evidenţă riscul existenţei unor erori sistemice, de natură etică, şi inadecvarea modelului de malpraxis. Indiferent de decizia finală a instanţei în privinţa celor doi medici acuzaţi, este evident că restabilirea încrederii populaţiei în sistemul public de sănătate necesită regândirea sistemului public de sănătate”, au transmis reprezentanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”.
Totodată, sindicaliștii cer Ministerului Sănătății să adopte măsuri de urgență pentru resturcturarea sistemului medical românesc, prin regândirea sistemului de malpraxis astfel încât pacienții să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciile suferite.
De asemenea, Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită și „introducerea corpului profesional al experţilor în medicină, ca organism autonom, ce-şi desfăşoară activitatea în relaţie cu instanţele şi cu instituţiile responsabile de despăgubirea pacienţilor pentru prejudicii”.