Eliminarea tuberculozei până în anul 2050 – e obiectivul cu care începe în România o nouă campanie împotriva acestei boli. E parte a unui program mondial care are ca ţintă reducerea până în 2050 a TB până la un caz la un million de locuitori.
România e în coada clasamentului european, deşi incidența bolii a scăzut cu 42% în ultimii 10 ani. Cei mai mulţi pacienţi mor pentru că întrerup tratamentul, spune la RFI Victor Olșavszky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România – invitatul acestei ediţii Sănătatea FM. OMS estimează că la nivel mondial în fiecare an aproape 9 milioane de oameni se îmbolnăvesc de tuberculoză şi aproximativ un million şi jumătate mor. 70 de mii dintre ei sunt copii. Într-o singură zi, tuberculoza ucide tot atâţia oameni cât ar muri în 15 accidente aviatice. La nivel mondial, e a patra cauză de deces la femei.