Factorii care afectează ritmul de creștere al copiilor, explicați la Medika TV de specialiști 

Creșterea copiilor este influențată de mulți factori. De aceea părinții trebuie să acorde deosebită atenție celor mici, astfel încât aceștia să crească mari și sănătoși. 

Principalii factori care pot împiedica procesul de creștere al copiilor sunt, în primul rând o serie de afecțiuni, dar și un anumit stil de viață impus de părinți.

„Mă refer aici la boli cardiovasculare, boli renale sau malnutriții. Vorbim și despre prezența terenului alergic, tot mai des întâlnit, care generează malabsorbții, așa cum este intoleranța la gluten. Apoi sunt dietele acestea foarte restrictive. Sunt copii cărora li se impune un anumit tip de dietă, de cele mai multe ori vegetariană. De cele mai multe ori părinți insistă cu dietele restrictive. Noi le explicăm faptul că în perioada de creștere este important ca cei mici să aibă un aport de vitamine, minerale și proteine pe care le pot lua din toate categoriile de alimente” a explicat, la Medika TV, dr. Simona Vasilache, medic endocrinolog pediatru. 

Totodată, creșterea poate fi afectată și de factori genetici sau endocrini. „Apoi vin și factorii genetici sau boli genetice, precum sindromul Turner. De asemenea, dezvoltarea afectată și de deficitele hormonale, cauzate de boli endocrinologice. Tiroida nu secretă suficienți hormoni care afectează procesul de creștere” a mai spus dr. Simona Vasilache. 

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea