Explozie a prețurilor în căminele studențești din cauza pandemiei! Numărul de locuri, limitat

Rectorii celor mai importante universități din România au vorbit pentru prima oară, public, despre ce se va întâmpla în acest an universitar din cauza pandemiei.

Subiectul dezbătut în emisiunea „Medika Special” moderată de Dana Chera a vizat modul în care se vor desfășura cursurile universitare, în conformitate cu măsurile de protecție sanitară impuse din cauza coronavirusului. Marea temere a rectorilor care au participat la dezbaterea de la Medika TV o reprezintă subfinanțarea activității pe care aceștia o desfășoară și faptul că vor fi obligați să mărească tarifele pentru cazarea studenților.

Pentru a respecta măsurile de distanțare socială, universitățile au fost obligate să reducă numărul locurilor de cazare din căminele studențești. În lipsa studenților, asigurarea finanțării pentru aceste spații va fi dificilă.

Acum ne așteptăm la 6000 de studenți cazați, în cel mai fericit caz vom putea caza 8000 de studenți. Deci o reducere semnificativă și este acum o etapă extrem de complicată pe care o parcurgem cu studenții, cu asociațiile studențești, făcând selecția studenților care vor putea fi primiți în campusul universității. Toți studenții care veneau la noi aveau cazare, acum facem această triere, în funcție de condițiile sociale pe care au tinerii și, evident, având prioritate studenții de anul I, pentru că vin pentru prima dată în București, au o problemă de adaptare. Din nefericire, istoria ne spune că abandonul școlar este mai mare în anul I, tinerii se adaptează greu unui oraș mai mare. Este o perioadă complicată pentru că nici nu știm care vor fi resursele pe care le vom avea alocate, dacă Ministerul Educației își va menține politica vom avea 6000 de locuri subvenționate, pentru că Ministerul Educației suportă o parte din costuri, iar asta înseamnă o reducere la jumătate a încasărilor Universității Politehnice. Este posibil să crească valoarea costurilor din cămin. Pot crește cu 50%, pot crește cu 100%, depinde de alocarea fondurilor pentru anul viitor. Noi avem resurse până la sfârșitul anului”, a explicat rectorul Universității Politehnice din București, Mihnea Costoiu.

Nu este o problemă specifică Bucureștiului, ci este valabilă pentru toate centrele universitare. Aspectele de ordin financiar au fost invocate și de Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta a precizat că scăderea numărului studenților cazați ar putea avea ca efect creșterea tarifelor pentru cazare. „Am cazat mai puțini studenți, pentru a respecta condițiile de siguranță. Finanțarea va rămâne la nivelul studenților pe care i-am avut la 1 ianuarie 2020. Ceea ce va fi o păstrare oarecum a normalității. Cheltuielile pe care le avem sunt totuși mai mari, având în vedere că trebuie să facem curățenie după alte criterii, folosind mai multe produse, trebuie să facem și dezinfecție”, a explicat Daniel David , rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

În schimb, la Târgu Mureș, cursurile au început mai devreme la Universitatea de Medicină și Farmacie, pentru ca profesorii și studenții să se poată obișnui cu noile condiții impuse de pandemie. Reprezentanții universității spun însă că este nevoie ca studenții să fie conștienți de riscuri și să respecte măsurile de protecție sanitară. „Există o componentă care scapă de sub control, este vorba despre controlul fiecăruia și mă refer aici la studenți. Degeaba facem culoare, folosim măști și dezinfectanți în sediul nostru și în laboratoare, dacă în afara acestor spații, prin comportamentul lor se expun unor riscuri. Trebuie să fim cu toții conștienți de aceste măsuri”, a precizat Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureș.

La Universitatea București s-au luat și măsuri suplimentare pentru protecția cadrelor didactice care suferă de anumite afecțiuni și cărora infecția cu SARS-CoV-2 le-ar putea pune viața în pericol. „Am împărțit profesorii în mai multe categorii. Celor în vârstă le-am recomandat că este mai bine să lucreze mai mult de acasă. Este important și pentru sănătatea acestora. Eu cred că studenții sunt foarte responsabili și vor avea grijă de sănătatea lor”, a explicat rectorul Universității București, Marian Preda.

Așa cum s-a întâmplat în cazul învățământului preuniversitar, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au aprobat un set comun de reguli de protecție sanitară, cuprinse în cadrul unui Ghid, și în ceea ce privește învățământul superior.

Tags: , , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes