În spațiul public, în principal pe rețelele de socializare, mulți oameni își exprimă temerile față de vaccinul anti-COVID, indiferent de compania producătoare.
Opinii lansate de unele persoane au fost rapid asimilate de oameni, dând naștere unor întrebări la care s-a răspuns prea puțin sau chiar deloc până acum.
“Vaccinul are efecte necunoscute pe termen lung?”, “Vaccinul a fost realizat într-un timp scurt și nu i s-a verificat siguranța”, “Vaccinul a fost testat pe prea puțini oameni” sunt doar câteva dintre temerile exprimate de oameni.
Acestea se regăsesc în comentariile internauților la foarte multe postări, dar și într-un sondaj realizat de cunoscutul fizician Cristian Presură. La inițiativa și sub coordonarea, reputați specialiști din România, experți și profesori universitari, au răspuns în încercarea de a-i lămuri pe oameni. Răspunsurile sunt punctuale, argumentate științific și au rolul de a clarifica aspectele ce țin de temerile exprimate de oameni. Printre cei care au răspuns se numără Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov, dar și experții în sănătate publică Vlad Mixich și Răzvan Cherecheș.
Iată, mai jos, primul episod cu explicațiile experților în privința câtorva dintre cele mai stringente teme exprimate de o parte a populației: