(VIDEO) Expert microbiologie: scenariul unei pandemii de coronavirus

După ce a participat recent, la Geneva, la o reuniune a Comitetului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, din care face parte, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie a prezentat, la Medika Tv, principalele scenarii de lucru privind posibilitățile de răspândire a coronavirusului la nivel mondial.

Expertul în microbiologie a vorbit despre descreșterea numărului de ifecții în zona epidemică Wuhan: ”Sunt elemente încurajatoare în ceea ce privește evoluția acestei infecții, în sensul că numărul de cazuri noi în ultimele 4-6 zile este în scădere, de la 3700 infecții noi/zi, la 2500/zi. Asta înseamna că se transmite la mai puține persoane decat în urmă cu o săptămână. Ne gandim că dacă acest trend va continua, si scaderea va fi susținută, putem să speram la încheierea, în câteva luni, a acestei epidemii care afectează China în momentul de față. ”

Prof. dr. Alexandru Rafila a vorbit și despre un scenariu mai puțin optimist în care răspândirea coronavirusului va atinge comunități din afara teritoriului Chinei: ”Cealaltă parte îngrijorătoare este că infecția a apărut în mult mai multe țări decât la începutul lunii ianuarie, avem transmisie secundară de la o persoană infectată la unele sănătoase, dar e bine că avem 99 % cazuri concentrate in China, la fel si decesele. Dacă situația va rămâne așa și nu va exista răspândire în comunități din altă țară, putem să avem un scenariu optimist.

Dacă într-o țară mare, cu un sistem de sănătate mai puțin dezvoltat, se va produce o răspândire importantă a infecției și autoritățile nu vor fi capabile să țină infecția sub cotrol, atunci ne putem gândi la un scenariu în care este afectată o zonă mai mare a globului și chiar este posibilă o pandemie.”

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes