Tot mai multe voci apărute în spațiul public, nu neapărat autorizate, au lansat în eter informația conform căreia purtatul măștii are drept consecință o scădere a oxigenului în sânge. Genul de informație care prinde la public.
O doctoriță din Sibiu, medic de medicina muncii, a avut mulți pacienți care s-au plâns de probleme diverse, pe care le-au pus pe seama purtării măștii, când de fapt cauzele erau altele.
“Am avut mulți pacienți care s-au plâns de dureri de cap, amețeli, stare de agitație asociate purtării măștii. Am încercat să le traduc simptomele în adevărul pur, ce ținea strict de spondiloza cervicală pe care o știau de ani de zile, de ochelarii care nu erau tocmai cei potriviți sau de durerea de cap determinată de nefolosirea unei perechi de ochelari la un post de lucru unde există suprasolicitare vizuală. Mai avem de trecut în revistă hipertensiunea arterială, care și ea este responsabilă de cefalee (durere de cap). Starea de agitație era provocată de zvonurile cum că masca îți poate face rău.
‘’Am mai auzit că purtarea măștii timp îndelungat iți poate afecta concentrarea’’ – nimic mai greșit! Medicii chirurgi care poartă mască chirurgicală pe întreaga perioadă a operației fac greșeli? Leșină în timpul operației?… Nu! Deci, nu este adevărat.”, a scris medicul Irina Moroti pe Facebook.
Le-a explicat că indiferent că porți sau nu mască, nivelul de oxigen din sânge e același. Unii pacienți au înțeles. Dar ce te faci cu scepticii?
Așa că doctorița a decis să-și facă selfie cu un pulsoximetru, un aparat care măsoară nivelul oxigenului în sânge. A făcut trei selfie-uri, în trei situații – fără mască, apoi având o mască obișnuită și, în fine, una cu un factor de protecție.
“Pulsoximetrul este un aparat ce măsoară procentul de oxigen din sânge și, de asemenea, măsoară și pulsul. Am stat câte 10 minute cu fiecare mască.
Prima poză: eu, fără mască, saturație de 99% de oxigen în sânge, foarte bine… mai jos – pulsul mărit… aveam emoții 😀
A doua poză: mască chirurgicală (pe care de obicei o port timp mai îndelungat, până la 4 ore, în continuu), aceeași saturație, puls mai către normal… mă relaxam.
A treia poză: mască FMP3, saturație neschimbată.
Concluzie: masca nu scade oxigenarea creierului!”, a scris medicul sibian la finalul experimentului.
Postarea doctoriței a devenit viral, adunând sute de distribuiri făcute de internauți din dorința de a opri răspândirea știrilor false și a-i convinge că specialiștii au dreptate.