Există viață după diabet. Operație care poate schimba viețile a mii de oameni, necunoscută în România (VIDEO)

De acum diabetul de tip 2 poate fi tratat definitiv prin intermediul unei intervenții chirurgicale. Acest tip de operații nu este cunoscut încă în România, dar se realizează cu succes în Turcia.

Procedura medicală se realizeză la nivelul tractului gastrointesinal și poartă denumirea de intervenție de interpoziție/transpoziție ileală. Concret, specialiștii efectuează o procedură prin care se înlocuiesc capetele intestinului subțire. Procedura medicală se realizează cu succes în Turcia, dar în România este total necunoscută medicilor. „În România există multe persoane bolnave de diabet care nu știu despre această operație. Trebuie să facem eforturi pentru ca oamenii să afle de această intervenție chirurgicală.” a explicat Ensar Duman, consilier medical.

Înainte de procedura medicală, realizată deocamdată în Turcia, pacienții sunt atent monitorizați de către cadrele medicale. „Noi ținem pacienții 9 zile în Turcia. Se fac analize și examene medicale amănunțite după operație. Când vedem că lucrurile sunt ok atunci îi trimitem în țară. Dacă apar probleme ținem pacientul sub monitorizare. Avem medici cu care colaborăm. În 2 săptămâni putem face programarea fără probleme. Discutăm detaliile, cerem analizele, putem face programarea după 10 zile fără probleme. Pacientul trebuie să țină o dietă înainte de intervenție. Două săptămâni sunt necesare pentru a ține un regim” a explicat Ensar Duman, pentru Medika TV.

Efectele asupra pacienților ale acestei operații sunt surprinzătoare, explică cei care o realizează. „Practic, valorile glicemiei se normalizează, pacientul ajungând chiar să renunțe la medicația pe care medicul specialist a prescris-o. De asemenea, se remit și bolile asociate diabetului” a mai explicat Ensar Duman, pentru Medika TV. Prețul unei astfel de intervenții poate ajunge și până la 6000 de euro.

Povestea unei paciente care a învins diabetul

Rețelele de socializare au ajutat-o pe Doina Rusu să scape definitiv de problemele generate de diabetul cu care fusese diagnosticată. „Am aflat cu un an înainte de a mă opera de pe rețelele de socializare. Am căutat pe Google, am mers în Turcia, cu o serie de analize făcute și am vrut să merg să mă operez, după care pandemia? În februarie anul acesta am fost programată la operație, am ajuns acolo m-am operat și mă simt bine. Diagnosticul a fost pus în 2014, dar cu doi ani în urmă glicemiile erau foarte mari, ajungeam până la 160 ceea ce e foarte mult. N-am făcut niciodată o operație, în afară de cea de apendicită. Mi-am dorit să rezolv problema și să am o viață normală. Soțul meu a fost mereu alături de mine, m-au ajutat copiii și au avut încredere în mine că voi reuși” a declarat pacienta la Medika TV.

Înainte de intervenție viața femeii era un adevărat calvar, cel puțin din punct de vedere al alimentației. „Nu puteam mânca dulciuri, făinoase, era singurul mod prin care puteam ține diabetul sub control pentru că medicamentele pe care le luam nu mai făceau față. Dieta era degeaba. Organismul nu mai făcea față. Nu voiam să ajung la insulină, am avut tot timpul frică de chestia asta. Din cauza experiențelor din familie. Nu voiam să trec prin toată experiența asta. A fost șansa mea.” explică Doina Rusu.

Recuperarea medicală după această intervenție este foarte rapidă, pacienții fiind obligați să țină doar o anumită dietă prescrisă de un specialist. „Există o dietă care trebuie ținută și am respectat ceea ce mi s-a spus că o săptămână trebuie să mănânci doar lichide, s-au dus vreo 4 – 5 kilograme fără să simți că există ele. Au fost niște indicații de la nutriționistă, ce anume trebuie să mănânc, când trebuie să mănânc.” a precizat Doina Rusu.

Progresele pe care pacienții le-au făcut în privința recuperării funcțiilor organismului sunt imense. Valoarea glicemiei se modifică rapid, iar celelalte boli asociate diabetului se remit în câteva luni. „Glicemia era mare hemoglobina glicozilată, adică acea analiză care-ți arată nivelu mediu al glicemiei în ultimele 3 luni era 8,7 la internare, cu mult peste valoarea normală care trebuie să fie sub 6. În momentul acesta este 5,7 fără niciun fel de medicație sau diete. Au trecut 4 luni de la operație.” a precizat pacienta.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri, Video
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea