Exclusiv. Verdictul legiștilor în cazul masacrului de la Spitalul Săpoca

Medicii legiști au dat un răspuns cheie în cazul crimelor îngrozitoare care au avut loc în saloanele Spitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca, în august anul trecut. Nicolae Lungu, pacientul care și-a ucis 7 colegi de salon, nu a avut discernământ în momentul atacului furibund, după cum o arată rezultatul expertizei neuropsihiatrice solicitată de procurori. Documentul oferă și alte răspunsuri importante în anchetă: istoricul medical al bărbatului, ce a putut provoca o asemenea criză, ce medicamente îi fuseseră administrate pacientului înaintea atacului.

Este cert, însă, că gestul atacatorului s-a produs pe fondul epilepsiei de care suferea. În absența unui tratament specific și în condițiile unui consum zilnic de alcool, crizele epileptice s-au intensificat și au produs leziuni ale creierului. Sevrajul provocat de lipsa alcoolului, după internare, a avut de asemenea o contribuție deși nu se știe dacă acesta s-a suprapus pe o criză de epilepsie. Atacul a avut loc într-un moment despre care autorul nu-și amintește nimic. Este ceea ce specialiștii numesc ”aură”, o etapă  a crizei în care creierul încearcă să revină la activitatea normală și în care câmpul conștiinței este îngustat sau conștiința este complet abolită.

Nicolae Lungu, bărbatul de 38 de ani din comuna buzoiană Săgeata, autor al atacului din vara trecută de la Spitalul Săpoca rămâne internat în unitatea în care a comis crimele, în condiții de siguranță stabilite prin Codul Penal.

Procurorii vor continua ancheta și ar putea cere opinia altor specialiști de la Institutul ”Mina Minovici”. Dacă lipsa de discernământ va fi confirmată și acolo, dosarul va fi închis, iar autorul nu va răspunde penal și va rămâne internat la spitalul de psihiatrie.

Atacul de la Spitalul Săpoca a avut loc în luna august a anului trecut. Autorul fusese internat pentru dezalcoolizare și se afla într-un salon fără supraveghere. La un moment dat el a luat un stativ metalic pentru perfuzii, care se afla în salon, și a început să lovească în stânga și în dreapta. Până să apuce să intervină cineva, bărbatul a atacat 13 pacienți. 4 au murit pe loc. Ulterior numărul victimelor decedate a urcat la 7.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes