EXCLUSIV: LEGEA VACCINĂRII, PRO SAU CONTRA OBLIGATIVITĂȚII? Dezbaterea aprinsă dintre doi reputați specialiști români (video)

Așa-numita lege a vaccinării obligatorii este din nou cap de afiș în această perioadă. După doi ani de amânări, Parlamentul a reluat discuțiile pe marginea acestui proiect de lege, care a fost adoptat deja în Senat, unde i-au fost aduse modificări, și a ajuns în dezbaterea camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Legea a stârnit numeroase controverse de-a lungul timpului, inclusiv proteste în stradă ale unor persoane care susțin că fiecare are dreptul să aleagă dacă se vaccinează sau nu, actul neputând fi impus printr-o lege.

Una dintre cele mai aprinse dezbateri pe această temă s-a consumat. Luni seara, la Medika TV, unde doi reputați specialiști, invitați ai emisiunii Medika Special, au avut un dialog, pe alocuri, cu scântei. Fostul președinte al Colegiului Medicilor, prof. univ.dr. Vasile Astărăstoae și medicul chirurg Florian Bodog, senator și fost ministru al Sănătății, au dezbătut minute în și pro și contra obligativității vaccinării.

Vasile Astărăstoae a declarat că susține vaccinarea, dar este împotriva obligativității vaccinării, opțiune care trebuie să rămână la latitudinea fiecărei persoane, pentru că altfel se încalcă drepturile omului. Florian Bodog a transmis că obligativitatea vaccinării se referă la vaccinurile obligatorii, cuprinse în calendarul național de vaccinare. Cei doi invitați au avut numeroase contre legate de modul în care a fost dezbătut public proiectul de lege, dar și despre dreptul părinților de a decide ce e mai bine pentru copiii lor. Florian Bodog a precizat că prevederea privind sancționarea părinților care refuză vaccinarea a fost eliminată din proiect, rămânând o prevedere care prevede sancționarea părinților dacă refuză să participe la ședințele de informare cu privire la beneficiile și riscurile vaccinării.

Dialogul a luat o întorsătură neașteptată, Vasile Astărăstoae contestând comisia de specialiști din Ministerul Sănătății care a elaborat proiectul de lege, spunând că unii dintre cei care au lucrat la proiect au fost studenți mediocri, existând inclusiv interese politice pentru ca legea să treacă.

Iată cum s-a desfășurat dialogul dintre cei doi reputați specialiști:

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes