Exclusiv Sfatul specialistului Știri

EXCLUSIV: UN SCENARIU CARE DĂ FIORI! Ce se va întâmpla în curând dacă românii vor continua să nu respecte măsurile de protecție! Specialiștii, luați prin surprindere de cifrele din ultimele zile

O simulare realizată de specialiști români, în luna iunie, pe baza evoluției epidemiei de până atunci, a indicat un scenariu sumbru în cazul în care oamenii continuă să nu respecte măsurile impuse.

Simularea, un calcul matematic, arăta în iunie că evoluția epidemică poate fi explozivă. Specialiștii au luat în calcul numărul de reproducere R al infecției, după o scădere semnificativă de la R=1,87 la începutul pandemiei la R=0,89 în 15.05 ultima zi a stării de urgență. În urma măsurilor de relaxare s-a înregistrat o creștere lent progresivă, ajungându-se, pe 11 iunie, la o valoare de 1,1.

Pe baza acestor calcule, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf. univ. dr. Emilian Damian Popovici, a estimat că la jumătatea lunii august România ar putea înregistra un număr record de îmbolnăviri, de 800 de cazuri pe zi, dacă populația nu va respecta măsurile de protecție.

Evoluția epidemiologică din ultima vreme i-a surprins însă și pe specialiști, care se tem nu doar că momentul prevăzut a venit mai repede, ci și că poate lua o amploare de neimaginat.

“Dacă acest număr bazal de reproducere  se va menține la 1,1 sau puțin peste 1,1, numărul de cazuri va crește progresiv. Bine, nu într-un ritm la fel de mare cum ar crește, de pildă, dacă numărul bazal de reproducere ar fi 1,2.  Dar să știți că și pe noi ne-a surprins această creștere din ultimele zile, care e mai mare decât creșterea prognozată. Noi am prognozat aproximativ 830 de cazuri pentru primele două săptămâni din august, până pe 14 august. Iată că ne îndreptăm spre aceste cifre mult mai repede, și asta arată că lucrurile nu sunt în regulă”,  a spus, la Medika TV, conf. univ. dr. Emilian Damian Popovici.

Practic, spune reputatul specialist, evoluția epidemiei este, în prezent, la mâna populației. Sunt două variante posibile: fie oamenii continuă să nu respecte măsurile, caz în care numărul de cazuri va exploda, iar spitalele vor fi depășite, fie vor înțelege pericolul și vor adopta măsurile de protecție, astfel încât să se stopeze evoluția epidemiologică.  

“Populația are două variante. Are varianta 1 în care să continuăm pe acest număr bazal de reproducere și să crească numărul de infecții, cu repercusiuni pe numărul de pacienți în terapia intensivă și pe toate celelalte aspecte negative. Sau varianta numărul 2, să recunoască cei care nu recunosc că avem într-adevăr o problemă cu o infecție generată de un virus, care dă o boală cu consecințe grave la unii dintre pacienți, să recunoască deci problema și să respecte măsurile, să poarte mască, să păstreze distanța, și atunci avem varianta 2 în care acest număr bazal de reproducere să scadă și, în consecință, să scadă și numărul de îmbolnăviri”, a mai spus, la Medika TV, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf. univ. dr. Emilian Damian Popovici.