Medicii și asistenții, pe umerii cărora a căzut tot greul în ultimele luni și care în continuare sunt în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, sunt hotărâți să apeleze la instanță pentru a-și primi banii promiși. Este vorba despre stimulentele acordate de Uniunea Europeană, în sumă de 500 de euro, despre care sindicaliștii spun că nu s-au acordat așa cum ar fi fost firesc.
Vicepreședintele Federației SANITAS, Răzvan Gae, a anunțat la Medika TV că în toată țara există nemulțumiri în rândul cadrelor medicale și că se pregătesc ample acțiuni de protest, întrucât stimulentul nu a fost acordat decât unui număr limitat de persoane și nu pe toată perioada stării de urgență. Gae a menționat că, cel mai probabil, la expirarea stării de alertă, vor fi ample mișcări sindicale dacă această problemă nu se rezolvă.
Liderul sindical a dat exemplul altor țări, care au acordat stimulentul din bani europeni și altor categorii de personal, în afara celor menționate în ordonanța prin care s-a probat acest bonus.
Răzvan Gae a anunțat că sindicatul va ajunge în instanță pentru drepturile personalului medical și a reclamat o serie de presiuni făcute de decidenți de la vârful Ministerul Sănătății și Casei de Asigurări de Sănătate.