Noul coronavirus are încă multe mistere, iar oamenii de știință nu au reușit să răspundă la toate întrebările legate de modul în care acesta acționează, afectând mai mult pe unii oameni și mai puțin sau deloc pe alții.
În aprilie, cercetătorii din Belgia au transmis, în urma unui studiu genetic, că este-europenii, inclusiv românii, ar beneficia de o genă care îi face mai puțin susceptibili la infecția cu noul coronavirus.
Un alt studiu, ale cărui prime concluzii au fost prezentate luna aceasta, arată că și grupa de sânge poate fi definitorie în cazul infecțiilor, aceasta putând determina severitatea COVID-19.
Geneticianul român Adrian Trifa a prezentat primele concluzii ale studiului internațional la Medika TV, din datele adunate de cercetători reieșind că riscul cel mai mic îl au persoanele cu grupa de sânge 0.
“Colectivele de cercetători, mai ales din țările cu mortalitate foarte mare, pentru că acolo e durerea cea mai mare, au strâns pacienți. Vorbim de țări cu mortalitate ridicată, ca Italia, Spania, Franța, Belgia. Au fost făcute studii de tip GWAS, care analizează milioane de variante genetice și frecvența între două loturi – populația care a trecut prin infecție, respectiv și cea care nu a trecut. Iar în cazul celor care au trecut prin infecție s-a făcut analiza pe cazuri grave și pe cazurile ușoare sau asimptomatice. Rezultatele apărute spun că au identificat niște variante genetice tot la nivelul genelor care codifică proteinele implicate în axa aceasta din care face parte și ACE2, de care se leagă virusul. O surpriză mare a venit din altă parte însă: din genele care codifică enzimele implicate în sinteza antigenelor din grupul AVO. Surpriza e că se pare că persoanele care au grupa sanguină A sunt la risc pentru forme mai severe de boală. Persoanele cu grupa 0, în schimb, chiar dacă ar trece prin infecție, nu ar face o formă atât de severă. Nu este o relație cauzală, sunt doar niște observații. Rezultatele de acest gen trebuie să le privim integrativ, să ținem cont și de alte variante genetice”, a explicat, la Medika TV, geneticianul Adrian Trifa.