EXCLUSIV! Prof. Alexandru Rafila, declarație șoc: „De Crăciun și Revelion sperăm să nu fim în stare de urgență” (VIDEO)

Situația epidemiologică din România pare tot mai mult scăpată de sub controlul autorităților, în ciuda mesajelor pe care acestea le transmit în spațiul public referitor la respectarea măsurilor sanitare. Unii specialiști sunt de părere că țara noastră ar putea reveni la starea de urgență și la măsurile restrictive din primăvară.

Într-o intervenție în direct în cadrul emisiunii „Medika Special”, moderată de Dana Chera, prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, a făcut o declarație-șoc. Acesta a atras atenția cu privire la faptul că este posibilă revenirea la starea de urgență, dacă numărul cazurilor de COVID-19 va continua să crească.

De Crăciun și Revelion sperăm să nu fim în stare de urgență. Eu sper ca acest lucru să nu se întâmple dacă vom fi echilibrați și vom respecta măsurile de protecție sanitară. Totuși numărul îmbolnăvirilor în România a crescut continuu începând cu 1 iunie”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, în direct la Medika TV.

Reprezentantul României la OMS a precizat că indiferent de evoluția pandemiei, măsurile ulterioare care vor fi luate trebuie să fie gândite astfel încât economia țării noastre să nu fie afectată.

Am spus de fapt de la începutul acestei pandemii, dar lumea a trecut de foarte multe ori peste chestiunea asta, este vorba despre sustenabilitatea economiei, pentru că fără o economie funcțională toate discuțiile legate de tratament, de paturi de ATI, nu cred că sunt posibile, deci noi trebuie să menținem economia funcțională. Și trebuie să ne adaptăm, adică să lucrăm cu ajutorul măsurilor de siguranță. Sperăm că vom avea medicamente eficiente de la anul”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila.

Ce a însemnat pentru români starea de urgență

În primăvara acestui an, din 15 martie și până pe data de 15 mai, România s-a aflat în stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19. În scopul de a controla răspândirea virusului, autoritățile au impus numeroase restricții pentru populație. Au fost interzise evenimentele publice, au fost închise școlile, bisericile, restaurantele, mall-urile, muzeele, teatrele sau cinematografele.

De asemenea, românii au fost obligați să-și modifice programul de lucru astfel încât să poată munci de acasă. Mai mult, pentru fiecare pas făcut în afara locuinței oamenii au fost nevoiți să completeze o declarație pe proprie răspundere în care specificau motivele pentru care trebuiau să iasă din case.

Documentul era verificat de polițiști sau jandarmi, iar în cazul în care motivul părăsirii domiciliului era considerat nejustificat, persoanele aflate într-o astfel de situație puteau fi sancționate.

România luptă tot mai greu cu pandemia

În cadrul aceleiași intervenții la „Medika Special”, prof. dr. Alexandru Rafila a explicat de ce țării noastre îi este tot mai greu să lupte cu pandemia de COVID-19. Acesta a precizat că dacă toate instituțiile publice și-ar face treaba în mod corespunzător, România ar putea trece cu bine peste criza sanitară provocată de SARS-CoV-2: „Să scăpăm de pandemie înseamnă să ai instituții excepționale peste tot, dar acest lucru nu se întâmplă”.

Iată declarațiile prof. dr. Alexandru Rafila făcute la Medika TV:

Tags: , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes