EXCLUSIV MEDIKA TV: Medicii români lucrează pe cont propriu la un studiu despre eficiența ivermectinei: „Avem un beneficiu și noi nu-l utilizăm”

În timp ce autoritățile din România tratează cu indiferență posibilele efecte benefice ale ivermectinei în tratarea cazurilor de COVID-19, mai mulți specialiști de la noi se pregătesc să desfășoare un studiu privind efectele acestui medicament împotriva bolii provocată de SARS-CoV2.

Invitată în studioul „Medika Special”, dr. Adina Alberts, inițiatoarea acestui studiu, a vorbit în exclusivitate despre oportunitatea pe care o poate avea asupra pacienților, dar și asupra modificării tratamentelor anti-COVID-19 administrate bolnavilor.

Suntem în faza în care adunăm colectivul, avem deja câțiva profesori alături de noi ca și consultanți științifici, avem câteva secții și spitale întregi care doresc să intre foarte repede în posesia acestor tablete de ivermectină și să înceapă să le administreze pacienților COVID din spitale. Avem și colaboratori și care ne pun la dispoziție aceste substanțe. Sunt două companii din România care deja sunt gata cu ele să ni le pună la dispoziție. Am făcut câteva discuții preliminarii la nivelul Agenției Naționale a Medicamentului și ne-au arătat că sunt dispuși să avizeze în cel mai scurt timp demararea acestui studiu. Suntem optimiști și vom face acest studiu”, a precizat dr. Adina Alberts, în direct la Medika TV.

La momentul acesta, nicio instituție abilitată din România nu a început studii care să aibă legătură cu eficiența ivermectinei. Mai mult, medicilor le este interzis să o utilizeze în spitale.

Sunt atâtea semnale pe care noi nu le luăm în calcul. Sunt bolnavi în stare gravă care au nevoie de medicație și ei nu au acces pentru că medicii nu au voie în acest moment să administreze ivermectină. Deși sunt foarte mulți medici care au trecut peste aceste restricții aberante și au procurat aceste tablete cu ivermectină și-și salvează pacienții. Ivermectina este eficientă împotriva stafilococului auriu, agentul patogen cel mai des implicat în infecțiile nosocomiale. Deci avem o dublă eficiență, mai ales că știm foarte bine ce spitale avem. Avem acest beneficiu, stăm și nu dăm voie să-l utilizeze”, a mai spus dr. Adina Alberts, în direct la Medika TV.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes