EXCLUSIV MEDIKA TV. Dezastrele din spitale, aprobate prin lege. Medic: „Există un act normativ care transformă orice chirurg în criminal”

Dincolo de neglijență sau indiferența autorităților, tragediile din spitale sunt generate și de aspecte de ordin legislativ. În multe situații, activitatea din spitalele românești este reglementată de acte normative învechite, care nu au fost puse în acord cu situația la zi din sistemul medical.

Unul dintre aceste acte normative a fost aprobat în anul 1969 de Ministerul Sănătății de la acea vreme, dar care este în vigoare și astăzi. Acest act normativ le interzice medicilor să folosească echipamente care produc scântei sau flacără deschisă, în prezența gazelor anestezice. Or astăzi, în multe dintre intervențiile chirurgicale se utilizează electrocauterul, aparat care produce scântei.

Știți că a fost nenorocirea aceea din decembrie 2019 care s-a întâmplat la noi în spital. Atunci l-am sunat și eu pe inspectorul șef al ISU, «domnule, aveți un normativ pentru sălile de operații?» Și mi-a dat un normativ făcut de Ministerul Sănătății din 1969, care spune că în prezența gazelor anestezice nu se pot folosi dispozitive care fac scânteie sau flacără deschisă. Păi ce naiba e electrocauterul? Deci, toți chirurgii în momentul de față din România, după această normă, sunt pasibili de pedeapsă, sunt criminali”, a explicat dr. Bogdan Oprița, șeful UPU a Spitalului de Urgență Floreasca, în direct la Medika TV.

Mai mult decât atât, saloanele în care se utilizează gaze medicinale trebuie aerisite în baza unor reglementări ce datează din anul 1979, fără a fi puse în acord cu situația actuală din spitalele de la noi din țară.

În momentul de față, în saloanele în care nu putem scoate aerul afară, folosim niște dispozitive care se numesc Oxigen Administrat pe Canulă Administrat în Flux Mare, care au debite între 60 și 80/l pe minut. Bolnavul respiră undeva la 5 l/min. Restul, gândiți-vă, 55 de l sunt în atmosferă. Am făcut un calcul: dacă am 3 dispozitive într-un salon de 6 paturi și-i mai am pe ceilalți care au nevoie de oxigen obișnuit, undeva la 6 ore toată atmosfera din camera aceea devine undeva la 100% în oxigen. Și am pus o întrebare tot la pompieri: «oameni buni, normativa care spune de la cât trebuie să avem exhaustoare în saloane» și au căutat și au găsit. Au găsit un normativ care face referire la o prescripție tehnică din 1979 a Ministerului Sănătății, care prescripția aceea tehnică spune că la 24% oxigen mai mult în atmosferă trebuie să ne luăm măsuri de precauție, adică prizele să fie protejate pentru a nu face flamă, întrerupătoarele trebuie să fie poziționate în exteriorul salonului. Aceste acte normative trebuie evaluate astfel încât să vedem dacă ele corespund realităților din zilele noastre”, a mai explicat dr. Bogdan Oprița, șeful UPU a Spitalului de Urgență Floreasca din București.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes