Legea carantinei, intrată în vigoare în această săptămână, a început să-și producă efectele deja. Asta se vede în faptul că în cazul multor români s-au dispus deja măsurile de izolare sau carantină, care au fost definite prin această lege.
Dincolo de comunicatele de presă, de litera legii și de explicațiile juridice, mulți români nu au reușit să înțeleagă exact care sunt situațiile în care un pacient testat pozitiv pentru coronavirus e internat în spital, izolat la domiciliu ori băgat în carantină.
Dr. Ovidiu Florin Orțan, medic în Brașov și senator PSD, membru în Comisia de sănătate, a explicat, la Medika TV, cum funcționează legea cu ajutorul unor exemple concrete.
Parlamentarul spune că izolarea prevăzută de lege nu este altceva decât definiția internării nevoluntare, o soluție de compromis, care face ca România să fie singura țară care prevede o astfel de măsură.
“Suntem singura țară care avem această formă de internare nevoluntară la pacienții asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară de COVID. Logica ce stă în spate e următoarea: legea spune că internarea poate să fie de maximum 48 de ore. Am transformat practic internarea obligatorie a purtătorului de covid dintr-un act administrativ într-un act medical. Înainte era simplu. Toată lumea își pierdea libertatea pe un termen limitat. Dar au fost și termene lungi, de 40-50 de zile”, a explicat dr. Orțan.
Senatorul a prezentat două cazuri ipotetice, imaginând un dialog între un medic și două categorii de pacienți, explicând astfel modul în care se aplică legea.
Iată explicația oferită de medicul senator Ovidiu Florin Orțan: