EXCLUSIV: În ce condiții și-ar asuma prof. Alexandru Rafila o funcție de decizie (VIDEO)

Profesorul dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști și unul dintre cei mai avizați pentru a fi consultat în această perioadă, în care toată lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19. Nu de puține ori medicul specialist a venit cu o serie de recomandări pentru autorități și populație, prof. dr. Rafila fiind și reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății.

Invitat la Medika TV în emisiunea “Medika Special”, dr. Rafila a fost pus cumva în dificultate de una dintre întrebările moderatoarei emisiunii. Dana Chera l-a întrebat pe Alexandru Rafila, direct, dacă ar accepta o funcție în care să aibă putere de decizie.

Alexandru Rafila a explicat că, în trecut, a mai deținut două funcții, dar în acel moment sistemul de sănătate publică era diferit în sens pozitiv de ceea ce este în prezent și că în momentul de față nu și-ar asuma o funcție decât dacă ar avea în spate și o echipă bine pusă la punct.

“Eu am lucrat în administrația publică. Am fost director general pentru sănătate publică în perioada 2001-2004, am mai fost și secretar de stat în 2012. În 2001-2004 administrația publică în România era mai funcțională și ancorată în nevoile pe care le avea țara decât este acum. Poate pentru că era în etapa de pre-aderare, noi am construit atunci un sistem de sănătate publică cu bani europeni care era de foarte bună calitate. Ce s-a întâmplat, vedeți și cu direcțiile de sănătate publică, constatați în momentul acesta. Atunci aveam un proiect de țară, să intrăm în Uniunea Europeană.

Să scăpăm de pandemie înseamnă să ai instituții funcționale peste tot. Poate sunt direcții de sănătate publică excepționale, altele au o resursă umană limitată. Eu îmi asum decizia, nu ar fi nici un fel de problemă, cu o singură condiție: rezolvarea problemelor nu o face un om, niciodată. O face o echipă, o face o rețea, și atunci lucrul ăsta trebuie clădit, poți să fii conducătorul unei echipe, dar nu poți să înlocuiești echipa”,  a explicat prof. dr. Alexandru Rafila.

Iată, mai jos, explicațiile lui Alexandru Rafila.

Categorii: Exclusiv, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea