EXCLUSIV! Imunolog de nivel internaţional: „6-7 luni, scenariul cel mai optimist pentru un vaccin anti SARS-COV-2”

Specialişti de talie mondială din domeniul cercetării în imunologie manifestă un optimism moderat în privinţa descoperirii unui vaccin împotriva noului coronavirus. În plus, aceiaşi specialişti spun că respectivul vaccin trebuie să întrunească mai multe condiţii. De exemplu, cercetătorul român din domeniul imunologiei de la Institutul Nijmengen din Olanda a precizat la emisiunea Medika Special că un vaccin eficient ar putea fi obţinut, în cel mai optimist scenariu în 12-18 luni, şi trebuie să fie accesibil întregii populaţii, iar producătorii să facă o înţelegere între ei şi să-l fabrice fără a obţine mari profituri.

Cele mai optimiste scenarii scenarii ar fi că avem nevoie de 12 până la 18 luni. Sunt şi anumite speranţe că ar putea fi chiar mai puţin. Spre exemplu, sunt 3 sau 4 vaccinuri care sunt acum testate, unul în SUA altul în Anglia şi alte două în China care au început deja listele clinice. Dacă aceste vaccinuri vor avea succes am puteaavea norocul ca în 6-7 luni să avem un vaccin eficient”, a explicat cercetătorul Mihai Netea.

În acelaşi context, Netea a anunţat şi ce alte caracteristici obligatorii va trebui să aibă noul vaccin anti SARS-COV-2: „Problema e că şi dacă vom avea un vaccin eficient trebuie să fie în cantităţi foarte mari pentru că un număr foarte mare de oameni vor trebui vaccinaţi şi bineînţeles la preţuri accesibile.”

Dar cea mai mare problemă, a mai zis Mihai Netea la Medika Special, este că vaccinul trebuie produs, foarte probabil, în miliarde de doze.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes